Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Ion Ghica

Ion Ghica

Ion Ghica (n. 12 august 1816, București, Țara Românească – d. 7 mai 1897, Ghergani, România) a fost o personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat și om politic, Ion Ghica a fost prim-ministru de cinci ori: de trei ori al guvernului României (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care țările române se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate.

A fost din 1874 membru titular al Societății Academice Române și președinte al ei, ales la 18 septembrie 1876 până în 1879, când instituția a fost redenumită în Academia Română. A fost președinte al Academiei Române de mai multe ori (1879 - 1882, 1884 - 1887, 1890 - 1893 și 1894 - 1895). Cartea Scrisori către Vasile Alecsandri este capodopera sa de scriitor.


Scrisori către V. Alecsandri

Scrisori către V. Alecsandri

„Am văzut pe bas-besli-aga părăsind cazarmă beilicului și ieșind cu trupele sale pe la barieră șerban-Vodă, pe când, pe la barieră Moșilor, generalul Roth intră în București cu avangardă rusească. Am văzut țara guvernată de Pahlen, de Zaltu-chin și de Kisselef, cu Barzof și cu pazarnicu. Puneam noaptea urechea pe pământ la Ghergani și numărăm tunurile cari băteau Silistra. Am pomenit domnia lui Grigorie vodă Ghica și pe a frate-so Alexandru vodă, domnia lui Bibescu cu căpitan Costache chehaia, ucenicul și imitatorul pazarnicului... Am asistat la înființarea Societății Literare și a societăței Frăția și la rascularea de la 1848. Am văzut îndoită alegere a lui Cuza vodă, proclamarea Unirei Principatelor și lovitură de stat. Am asistat la n'oaptea de 11 fevruarie, la plebiscitul lui vodă Carol de Hohenzollern, apoi la declararea independintei României și a regatului și la încoronarea regelui Carol I...“„– Așa e, nene stefane, întreba un fecior de boier, că Mavrogheni era arap negru, cu buza d-o palmă și cu colțîi scoși afară că de mistreț? Dumneata l-ai văzut d-aproape; se zice că avea o gură la ceafă, pe unde scotea oasele când înghițea mielul nemestecat.– Nu e adevărat, coconasule, răspunse un logofăt bătrân; nu l-am văzut eu când trecea cu alai? Era om că toți oamenii, atâta numai că avea dinții de oțel, uite, îi aducea saci cu rublele și cu icosari, îi bagă în gură, îi făcea praf cu dintîi s-apoi îi înghițea. Era scris pe mani și pe picioare cu slove turcești pe sub piele, tipărite cu iarbă depușcă, că să nu se lipească glonțul de dansul. Ce-a mai tras pasă de la Rusciuc până l-a omorât; numai cu iataganul i-a putut veni de hac!– Ci lăsăți să ne spuie nenea ștefan cum a fost când era să-l arunce din clopotniță, repetă tânărul băiat.și Baltaretu începu povestirea...”..


4050 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.