Ion Bulei

Bunul nostru rege: Ferdinand de Ion Buleiin noaptea de 19 spre 20 iulie 1927, inainte de a trece la cele vesnice, ultimele cuvinte ale regelui Ferdinand I al Romaniei au fost: "Ma simt obosit... obosit... obosit". Fusese cu adevarat obositoare domnia lui? O domnie deloc lunga, din septembrie 1914 pana in iulie 1927. Doar 13 ani. Putin fata de domnia lui Carol I, ce durase 47 de ani. Dar..., non multum sed multa. Pentru ca, desi scurta, domnia lui a fost plina de evenimente, de schimbari radicale, de zbucium si trairi. O domnie care a trecut printr-un razboi european si mondial, cu toate transformarile aduse in plan regional. Europa imperiilor anului 1914 devine, in 1918, Europa statelor nationale. Romania Mica din 1914 devine, in 1918, Romania Mare. Unde este locul lui Ferdinand I in toata aceasta opera de transformare? Aceasta e intrebarea la care noua noastra carte incearca sa raspunda. Ceea ce propunem nu este doar un gest de politete al istoricului de dincolo de timp (adica este foarte firesc sa scriem si povestea sotului dupa ce am scris povestea sotiei). Ceea ce ne-a interesat a fost sa observam cum, coborand parca din istoria noastra mai veche si din mandria prusaca, Ferdinand al Romaniei, produs al istoriei si totodata victima a ei, exprima cum nu se poate mai limpede un proces de asimilare. in cazul de fata, asimilarea personajului principal de catre mediul peste care i-a fost dat sa domneasca. Linia dinastica construita de Carol I a fost asezata de Ferdinand I pe tronul implinirii nationale.ION BULEI - Cercetator (1971-1990), profesor la Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti (din 1993), diplomat (atasat cultural la Roma, 1990-1993, director al Institutului Cultural Roman de la Venetia, 1997-2003), director ISPRI al Academiei Romane (2003-2011), autor a 20 de carti si a peste 200 de studii si articole.Premiul "Nicolae Iorga" al Academiei Romane (1987), Premiul Uniunii Scriitorilor (1993; 2006), Premiul revistei "Magazin istoric" (1996). Decorat cu "Steaua Romaniei", in grad de cavaler (2001). Doctor Honoris Causa al Universitatii Ovidius din Constanta (2009)...

In noaptea de 19 spre 20 iulie 1927, inainte de a trece la cele vesnice, ultimele cuvinte ale regelui Ferdinand I al Romaniei au fost: "Ma simt obosit... obosit... obosit". Fusese cu adevarat obositoare domnia lui? O domnie deloc lunga, din septembrie 1914 pana in iulie 1927. Doar 13 ani. Putin fata de domnia lui Carol I, ce durase 47 de ani. Dar..., non multum sed multa. Pentru ca, desi scurta, domnia lui a fost plina de evenimente, de schimbari radicale, de zbucium si trairi. O domnie care a trecut printr-un razboi european si mondial, cu toate transformarile aduse in plan regional. Europa imperiilor anului 1914 devine, in 1918, Europa statelor nationale. Romania Mica din 1914 devine, in 1918, Romania Mare. Unde este locul lui Ferdinand I in toata aceasta opera de transformare? Aceasta e intrebarea la care noua noastra carte incearca sa raspunda. Ceea ce propunem nu este doar un gest de politete al istoricului de dincolo de timp (adica este foarte firesc sa scriem si povestea sotului dupa ce am scris povestea sotiei). Ceea ce ne-a interesat a fost sa observam cum, coborand parca din istoria noastra mai veche si din mandria prusaca, Ferdinand al Romaniei, produs al istoriei si totodata victima a ei, exprima cum nu se poate mai limpede un proces de asimilare. in cazul de fata, asimilarea personajului principal de catre mediul peste care i-a fost dat sa domneasca. Linia dinastica construita de Carol I a fost asezata de Ferdinand I pe tronul implinirii nationale.ION BULEI - Cercetator (1971-1990), profesor la Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti (din 1993), diplomat (atasat cultural la Roma, 1990-1993, director al Institutului Cultural Roman de la Venetia, 1997-2003), director ISPRI al Academiei Romane (2003-2011), autor a 20 de carti si a peste 200 de studii si articole.Premiul "Nicolae Iorga" al Academiei Romane (1987), Premiul Uniunii Scriitorilor (1993; 2006), Premiul revistei "Magazin istoric" (1996). Decorat cu "Steaua Romaniei", in grad de cavaler (2001). Doctor Honoris Causa al Universitatii Ovidius din Constanta (2009)...

Despre Carol al II-lea s-a scris și, fără îndoială, se va mai scrie. Pentru că el stă cu domnia lui în mijlocul furtunii, între războaie sau în pregătirea lor, într-o vreme în care granițele se mișcă în plânsul refugiaților și în durerea unei țări în genunchi. Zece ani de domnie ai lui Carol al ÎI-lea au ridicat economia și cultură regatului român, dar nu au reușit să-l pună la adăpost de primejdie.Imaginea lui Carol al ÎI-lea este prin excelență imaginea regelui în România, așa cum Maria, mama lui, este imaginea reginei. Carol I este personajul auster care impune românilor seriozitate și dorința de a ridică o țară, Ferdinand construiește România cea Mare, iar Mihai este frumosul tânăr pe care toată lumea simte nevoia să-l mângâie. Tatăl sau, Carol al ÎI-lea, este regele sub care procesul de modernizare a României devine rapid și generalizat. E un șef de stat priceput, plin de inteligență. Dar și lipsit de noroc. Și cu multe defecte: afemeiat, înconjurat de prea mulți oameni corupți, incapabil de reacții potrivite și la timp, fără curaj. "A fost și demon și erou; și întruchipare a puterilor întunericului, și arătare luminoasă, deschizătoare de zări mai bune", cum cu dreptate scria Grigore Gafencu. El "nu poate fi înțeles dacă nu este judecat în același timp cu toată societatea românească, care l-a hulit sau l-a adulat, exagerandu-i de atâtea ori scăderile sau trecându-i în sarcina propriile ei păcate"...

Așa cum englezii, atunci când se gândesc la reginele lor, o au în minte pe regina Victoria, tot astfel românii se duc cu amintirile regale mai întâi spre Maria. Ea este Regina. (...) Maria a fost ceea ce cred românii că trebuie să fie o regină. Mai întâi, o aristocrată pursânge. Tatăl ei, ducele Alfred de Edinburgh, era fiul reginei Victoria a Angliei, iar mama ei, Maria Aleksandrovna, era singura fiică a țarului Aleksandru al III-lea al Rusiei. Regina noastră era vară primară cu George al V-lea, suveranul britanic, cu Wilhelm al II-lea, împăratul german, și cu Nicolae al II-lea, țarul Rusiei. Din acest punct de vedere românii aveau de ce să fie mândri. Greu de scris despre un astfel de subiect. Paradoxal, este un subiect despre care s-a tot scris. Și cel mai mult a făcut-o regina însăși. Și nu e ușor să desprinzi din noianul de cuvinte și de întâmplări tocmai pe acelea pe care Maria, la o revenire, le-ar fi preluat. Dacă noi încercăm s-o facem este pentru pasiunea pe care o stârnește în noi regina Maria. Ne-a plăcut Maria. Ea continuă să ne fascineze pe noi, românii. Ne încântă cu adevărat metamorfoza acestei principese, pe jumătate englezoaică, pe jumătate rusoaică, într-o regină mai româncă decât românii, iubindu-i pe aceștia și iubindu-le țara până la a se confunda cu ei și cu ea. Ne-a plăcut, totodată, jocul intelectual pe care Maria ni-l propune: un personaj care, scriindu-și propria istorie, își corijează faptele de viață, iar noi, de pe margine, urmărim felul în care se conturează această istorie, istoria unei femei de succes...

Greu de scris despre un astfel de subiect. Paradoxal, este un subiect despre care s-a tot scris. Și cel mai mult a făcut-o regina însăși. Și nu e ușor să desprinzi din noianul de cuvinte și de întâmplări tocmai pe acelea pe care Maria, la o revenire, le-ar fi preluat. Dacă noi încercăm s-o facem este pentru pasiunea pe care o stârnește în noi regina Maria. Ne-a plăcut Maria. Ea continuă să ne fascineze pe noi românii. Ne încântă cu adevărat metamorfoza acestei principese, pe jumătate englezoaică, pe jumătate rusoaică, într-o regină mai româncă decât românii, iubindu-i pe aceștia și iubindu-le țara până la a se confunda cu ei și cu ea. Ne-a plăcut, totodată, jocul intelectual pe care Maria ni-l propune: un personaj care, scriindu-și propria istorie, își corijează faptele de viață, iar noi, de pe margine, urmărim felul în care se conturează această istorie, istoria unei femei de succes...

La cumpănă de veacuri și milenii, românii sunt din nou la o răscruce. La atâtea popoare istoria are continuitate. La români, firul ei s‑a rupt de prea multe ori. Revenirea, căutarea normalității sunt iarăși la ordinea zilei. Construcția structurilor este din nou luată de la început. Numai că acum timpul istoric este mult prea grăbit.Cu mentalitățile noastre, adesea ale timpului agrar, riscăm o mișcare istorică prea lentă. Ceea ce, în acest timp fără răbdare, poate echivala cu imobilismul și încremenirea. Ne vom salva nu neapărat cu inteligența noastră – calitate reală și de atâtea ori invocată, adesea ca o compensație –, ci cu disciplina efortului nostru creator.Trăiesc astăzi în societatea românească elemente disparate de viață tradițională, nostalgii interbelice, structuri și atitudini comuniste, evoluții postcomuniste încă insuficient definite. Speranțele unei regăsiri istorice a românilor nu sunt puține: coeziunea statului lor într‑o zonă tulbure, cu granițe în mișcare, capacitatea remarcabilă de receptare a modelelor, poziția sa strategică importantă pentru Europa, încadrarea în noile structuri ale continentului. Istoria românilor, spunea filosoful Constantin Noica, e deschisă tuturor posibilităților. Şi, evident, și tuturor speranțelor...

Regina Maria continua sa fie o fascinatie pentru noi. Ne incanta cu adevarat metamorfoza unei principese pe jumatate englezoaica, pe jumatate rusoaica intr-o regina mai romanca decat romanii, iubindu-i pe acestia si iubindu-le tara pana la a se confunda cu ei si cu ea.Despre Maria s-a scris mult. Cel mai mult a scris ea insasi. si a facut-o cu mare talent. Pentru ca intre atatea daruri cu care a inzestrat-o Dumnezeu l-a avut si pe acela al asternerii cuvintelor pe hartie. Dar despre ea au scris si cei chemati prin meseria lor s-o faca. Au scris istoricii. Pe unul dintre ei, pe cunoscutul istoric Ion Bulei, il publicam si noi cu aceasta carte care ne propune o bucurie a lecturii, un stil, un fel propriu de a fi. Ne propune o regina Maria care vine din nou printre noi invitandu-ne sa-i reascultam "povestea vietii mele" repovestita...

Regina Maria continua sa fie o fascinatie pentru noi. Ne incanta cu adevarat metamorfoza unei principese pe jumatate englezoaica, pe jumatate rusoaica intr-o regina mai romanca decat romanii, iubindu-i pe acestia si iubindu-le tara pana la a se confunda cu ei si cu ea.Despre Maria s-a scris mult. Cel mai mult a scris ea insasi. si a facut-o cu mare talent. Pentru ca intre atatea daruri cu care a inzestrat-o Dumnezeu l-a avut si pe acela al asternerii cuvintelor pe hartie. Dar despre ea au scris si cei chemati prin meseria lor s-o faca. Au scris istoricii. Pe unul dintre ei, pe cunoscutul istoric Ion Bulei, il publicam si noi cu aceasta carte care ne propune o bucurie a lecturii, un stil, un fel propriu de a fi. Ne propune o regina Maria care vine din nou printre noi invitandu-ne sa-i reascultam "povestea vietii mele" repovestita.ION BULEI - Cercetator (1971-1990), profesor la Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti (din 1993), diplomat (atasat cultural la Roma, 1990-1993, director al Institutului Cultural Roman de la Venetia, 1997-2003), director ISPRI al Academiei Romane (2003-2011), autor a 19 carti si a peste 200 de studii si articole.Premiul "Nicolae Iorga" al Academiei Romane (1987), Premiul Uniunii Scriitorilor (1993; 2006), Premiul revistei "Magazin istoric" (1996). Decorat cu "Steaua Romaniei", in grad de cavaler (2001). Doctor Honoris Causa al Universitatii Ovidius din Constanta (2009)...

Cartea de față are în centrul ei pe Carol I, cel mai important dintre regii noștri, creatorul unei dinastii în România, singură pe care am avut-o. Și care nu este o dinastie germană. „Dinastia mea e română, declara regele Ferdinand la Consiliul de Coroana de la Palatul Cotroceni din București, din august 1916. Românii n-au adus aici pe unchiul meu, pe regele Carol, că să întemeieze o dinastie germană la gurile Dunării, ci o dinastie națională. Și revendic pentru Casă mea cinstea de a fi îndeplinit în întregime misiunea pe care acest popor i-a încredințat-o.” Spunea această conștient fiind că unchiul sau nu crease doar o dinastie la întâlnirea Dunării cu marea. Crease și o monarhie constituțională și stabilise reguli de funcționare a statului român modern...