Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Ioana Chicet-Macoveiciuc

Ioana Chicet-Macoveiciuc


Când mă fac mare

Când mă fac mare

Cea de șaptea carte din seria cu Ema și Eric scrisă de Ioana Chicet Macoveiciuc (Prințesa Urbană) și ilustrată de Lavinia Trifan este plină de aventuri și dialoguri spumoase despre meserii, principii de viață, ecologie și campanii umanitare. Ema se adaptează la școală, unde are uneori de-a face cu colegi prea energici sau care mai râd de ea. Tati îi ofeă câteva variante eficiente de a relaționa cu ei. Eric încearcă diferite sporturi și e foarte implicat în a salva planeta. Cei doi mici Pofticioși pleacă într-o tabără singuri, fără mami și tati, din care se întorc foarte schimbați...O carte potrivită copiilor cu vârste între 4 și 10 ani, cu mult text și multe ilustrații minunate, care va face copiii să râdă, să se accepte, să se gândească, să capete noi resurse și multă încredere în ei.Ema și Eric visează cu ochii deschiși la ce se vor face când vor crește. Polițist, balerin, stilist, jurnalist, scriitor, bucătar, doctor de animale, toate au avantaje multe, dar și dezavantaje. Cei doi pofticioși explorează diferite meserii, se adaptează la școală și în tabără, au de-a face cu colegi care mai râd de ei sau îi supără, se implică în campanii umanitare și ecologiste, își stabilesc principii de viață care au legătură cu prietenia, iubirea, adevărul și, desigur, cu mâncarea.Multe glume și aventuri copilărești, rezultate neașteptate, râs și surprize vă așteaptă în cartea aceasta colorată și, sper eu, importantă pentru fiecare familie...


4229 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
Ce, cum și de ce simt: Ema și Eric descoperă emoțiile

Ce, cum și de ce simt: Ema și Eric descoperă emoțiile

Copiii simt și-și manifestă emoțiile foarte puternic. Ei au nevoie de timp și resurse pentru a le înțelege și a le putea gestiona. Ema și Eric le vin în ajutor cu acest nou volum de aventuri. Și ei trec în fiecare zi prin tot felul de situații care le aduc în suflet și în corp bucurie, furie, frică, tristețe, vinovăție, plictiseală, mândrie, frustrare, invidie, dezamăgire, nerăbdare sau uimire. Cu mult umor și relaxare, asociind emoțiile cu animăluțe cu care seamănă bine, copiii vor înțelege 18 dintre cele mai comune emoții și cum le pot primi în viața lor astfel încât, la finalul zilei, toată lumea să fie bine și să se simtă iubită.Aveți în mâini o minunăție de carte! Este nu doar frumoasă, duioasă și amuzantă, ci și corectă și atât de necesară pentru copii și părinți!Diana Stănculeanu, psihologCe, cum și de ce simt? Ema și Eric descoperă emoțiile se adresează copiilor cu vârsta peste 3 ani și vă invită să descoperiți prin ce emoții trec eroii voștri preferați Ema și Eric.De la ultimele aventuri, Ema și Eric sunt foarte bine și au crescut. Ema merge la școală, acum este îndrăgostită de cactuși și a descoperit că este foarte bună la matematică. Eric merge la grădiniță și este în continuare pasionat de mâncare și de sora sa. Și, pentru că este un băiețel foarte sensibil, îi place să observe emoțiile pe care le simte și felul în care emoțiile acestea se manifestă în corpul lui. El crede că fiecare emoție seamănă cu un animal și te face să te porți ca animalul respectiv.Copiii simt să-și manifeste emoțiile foarte puternic. Ei au nevoie de timp și resurse pentru a le înțelege și a le putea gestiona. Ema și Eric le vin în ajutor cu acest nou volum de aventuri. Și ei trec în fiecare zi prin tot felul de situații care le aduc în suflet și în corp bucurie, furie, frică, tristețe, vinovăție, plictiseală, mândrie, frustrare, invidie, dezamăgire, nerăbdare sau uimire. Cu mult umor și relaxare, asociind emoțiile cu animăluțe cu care seamănă bine, copiii vor înțelege 18 dintre cele mai comune emoții și cum le pot primi în viața lor astfel încât, la finalul zilei, toată lumea să fie bine și să se simtă iubită.Emoțiile, mai ales cele neplăcute, trec mai repede atunci când învățăm cum să le recunoaștem. Corpul nostru ne dă indicii despre ce emoții simțim și putem să știm foarte ușor ce fel de emoție este. Apoi, în funcție de aceasta, știm ce să facem ca să nu o lăsăm să ne afecteze sau să ne facă să rănim pe cineva.Sunteți gata? Curioși? Entuziasmați? Nerăbdători? Somnoroși?Trezirea, încep noile aventuri ale Pofticioșilor...


4452 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
Copilul tău. Părinții tăi. Tu

Copilul tău. Părinții tăi. Tu

După cinci ani de la publicarea bestsellerului O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă, Ioana Chicet-Macoveiciuc revine cu o carte dedicată mamelor, un volum mai dens, mai intim și plin de istorii personale, scris sub forma unei lungi scrisori de apreciere și încurajare din partea autoarei pentru fiecare femeie care se va cufunda în lectura acestor pagini. Copilul tău. Părinții tăi. Tu nu este doar o carte de parenting foarte bună, ci și o cronică a unei familii cu trei generații în România comunistă și în România postrevoluționară, o călătorie personală plină de emoție, în care se vor regăsi toți adulții zilelor noastre, cu bune și cu rele, cu lacrimi de râs, dar și de nostalgie, dor și recunoștință.E important să ne aflăm și să ne spunem povestea, pentru că asta ne ajută să ne cunoaștem, să ne iertăm și să ne iubim, făcându-ne părinți buni și ființe umane conștiente și fericite. Am adunat în această carte tot ce am învățat în nouă ani de când sunt mamă și am descris drumul greu al vindecării mele după mulți ani de terapie, în speranța de a le fi de folos tuturor mamelor care, ca și mine, trăiesc cu îndoiala că nu se descurcă prea bine, dar și cu dorința imensă de a-și călăuzi copiii pe drumul cel bun în lume. Lor vreau să le transmit că totul va fi bine, că se descurcă atât cât e omenește posibil și că sunt extraordinare.– Ioana Chicet-Macoveiciuc..


4700 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
Dominic, băiețelul căruia nu-i plăcea (aproape) nimic

Dominic, băiețelul căruia nu-i plăcea (aproape) nimic

O carte necesara, intensa si amuzanta pentru copii de 3-7 ani despre suparare, frustrare si furie, exact asa cum sunt ele resimtite de copii! Povestea lui Dominic ofera si o cheie aproape magica de autoreglare pe care o poate intelege, exersa si, in cele din urma, dobandi orice copil.  Povestea lui Dominic va ajuta multi copii cu o sensibilitate aparte sa se simta intelesi, sa stie ca nu sunt singurii care se confrunta cu asta. De asemenea, sper ca va ajuta multi parinti sa inteleaga ca aceste reactii de respingere a mediului si a schimbarii, de neinteles adeseori pentru cei din jur, nu sunt o alegere, ci ceva cu care copilasii au ei insisi mult de furca. Numarul copiilor cu dificultati de adaptare e tot mai mare, iar acest strop de intelegere poate aduce extrem de multa empatie si compasiune in relatia parinte-copil. Imi place mult poezia din final, rimele au un impact deosebit in reglarea emotiilor si a reactiilor fiziologice care vin din trauma si/sau hipersenzitivitate. E multa nevoie de povestea lui Dominic! - Diana Stanculeanu, psiholog expert in psihologia copilului Cartea Ioanei e o poveste lina, care ilustreaza foarte bine rigiditatile si conflictul intern al unui copil cu senzorialitate atipica, dar si emotiile intense pe care le simte. Cu siguranta solutia gasita de Dominic in carte, autoreglarea, care exista deja in fiecare dintre noi, dar trebuie antrenata, va fi de folos multor copii ca el. - Andreea Abe Neagu, psiholog expert in psihologia copilului si a familiei Genul acesta de poveste are un rol terapeutic foarte puternic. Umorul, rimele si rasturnarile de situatie ii ajuta mult pe copiii care, ca si Dominic, gestioneaza mai greu fiecare zi in parte, dar ii ajuta si pe parinti, care inteleg astfel ca nu sunt singurii in aceasta situatie si invata cum pot fi alaturi de copiii lor curajosi. Citatele de la parinti in aceeasi situatie, pe care le veti gasi la final, dar si opiniile unor adulti care in copilarie au fost ca Dominic vor aduce multa usurare si speranta. - Luiza Vasilescu, psiholog expert in psihologia copilului..


5194 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă