Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim lumea între ființe „cuvântătoare” și „necuvântătoare”. Dar scriitorul se socotește mai mult decât un cuvântător. El este un sacerdot al cuvântului care ridică limba pe altă treaptă a ei, dându-i o putere de care îndeobște lumea nu are nici cea mai mică idee. Dar dacă scriitorul este mai mult decât un simplu cuvântător, dacă el este un sacerdot al cuvântului care ridică limba pe suprema treaptă a ei, acolo unde Verbul a născut lumea și unde nimeni în afara lui, după Creator, nu mai poate ajunge - nu trebuie el oare pedepsit? Pedeapsa acestei ascensiuni este dobândirea unei conștiințe a cărei luciditate este atât de mare, încât ea devine simultan mântuire și blestem.
Există oare un laborator al filozofiei? O încăpere în care experiențele de zi cu zi sunt puse pe masa gândirii şi disecate spre a fi înțelese? În care bucățile mele de viață devenite „viață gândită” sunt înțelese înainte de a fi uitate? În această încăpere trebuie să ai curajul să intri cu trăirile tale, cu pățaniile tale stranii, cu iubirile tale, cu dezamăgirile tale, cu indignările tale, cu tot ceea ce, pentru tine, a devenit problemă de viață. - Gabriel Liiceanu
- Editura HUMANITAS
- ISBN: 9789735089740
- Număr pagini: 380
- Limba: romana
- Format disponibil: paperback
- Dimensiune: 130 x 200
- Anul: 2025
Etichete: În singurătatea minții mele, Gabriel Liiceanu, Editura Humanitas, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie
V-ar putea interesa și...
Alexandria îți recomandă
Livrare începând cu 48h
pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.
Plătești în siguranță
Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.
Retur ușor
Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.
Consiliere telefonică
Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.














