Deschizand acest mic volum, cititorul va intelege de la primele randuri ce inseamna un coup de foudre in cultura umanista: intalnirea peste timp dintre doi autori care pareau sa se astepte unul pe celalalt dintotdeauna. Si intr-adevar, cartea lui Michel Houellebecq, neincheiata si alcatuita din crampeie comentate din doua lucrari dintre cele mai cunoscute ale lui Arthur Schopenhauer, Lumea ca vointa si reprezentare si Aforisme asupra intelepciunii in viata, pare sa se fi nascut dintr-o asemenea intalnire providentiala. Opera celui mai lucid ganditor al secolului al XIX-lea, poate primul ganditor cu adevarat lucid pe care l-a dat filozofia germana, ii va fi aparut scriitorului francez una scrisa anume pentru el, poetul si romancierul unei generatii disperate, parca pentru a-i adanci deziluziile, in chip dureros si izbavitor totodata. Citita in aceasta cheie, interpretarea lui Schopenhauer pe care ne-o ofera Houellebecq este deci o lectura neconventionala, departe de canoanele interpretarii unei lucrari filozofice, dar tocmai de aceea inzestrata cu o autenticitate fara egal.
Imi propun sa incerc sa arat, cu ajutorul catorva dintre pasajele mele favorite, de ce atitudinea intelectuala a lui Schopenhauer ramane in ochii mei un model pentru orice filozof viitor; si de ce, chiar daca pana la urma suntem in dezacord cu el, nu putem simti pentru el decat un profund sentiment de recunostinta.
