Homo ludens

Prin formatia si activitatea sa, Huizinga apare in cultura secolului al XX-lea ca un descendent al lui Jacob Burckhardt. El infaptuieste, ca si acesta, o foarte savanta, dar totodata lipsita de pedanterie sinteza intre istoria cultural-politica si aceea artistica a Occidentului – de unde si altitudinea discursului sau, care atinge adesea sfera celor mai cuprinzatoare vorbiri despre cultura si spiritualitatea europeana. Homo ludens sta prinsa in cumpana dintre o nostalgie si un ideal. Adevarul ei istoric nu este de gasit decat scormonind la radacinile civilizatiei noastre; conceptul ei desavarsit nu poate fi decat rodul unei prospectii, al locului pe care istoria nu l-a atins inca si unde spiritul ludic se va altoi direct pe trunchiul activitatilor fara de care nici o societate nu poate fi gandita. Formula trecerii din regnul necesitatii in cel al libertatii are in fond un iz ludic