Herta Muller

Romanul Animalul inimii a fost încununat cu prestigiosul International IMPAC Dublin Literary Award.Patru tineri încearcă să supraviețuiască în universul totalitar românesc, cu regulile absurde, abuzurile și teroarea sa tacită. Naratoarea, Edgar, Kurt și Georg sunt în permanență hărțuiți de căpitanul Piele, supuși interogatoriilor umilitoare și împinși treptat spre un inevitabil sfârșit. În această lume, guvernată de figurile amenințătoare ale securiștilor și anchetatorilor și bântuită de siluetele fantomatice ale nebunilor orașului, cei patru tineri citesc pe ascuns literatură, se refugiază într-un limbaj cifrat, straniu ca o poezie suprarealistă, mereu cu iluzia evadării într-un Occident fantomatic. Doar trei dintre ei vor reuși să fugă, iar tentaculele Securității se vor dovedi suficient de lungi pentru a-i ajunge din urmã, cu consecințe dezastruoase pentru viețile lor.„Herta Müller este un exemplu de onestitate, iar Animalul inimii este mărturia ei. Autoarea descrie în amănunte precise, necruțătoare ce a însemnat să trăiești în România sub comunism.” (The Washington Post)..

„Premiul Nobel pentru literaturã îi este acordat scriitoarei Herta Müller, care descrie cu lirismul ei concentrat şi proza plinã de sinceritate universul celor deposedaţi.” (Motivaţia juriului Nobel 2009)În nebunia totalitarismului, o tânără nu vrea să renunţe la fericire. Un roman de o mare putere de evocare, de o forţă aspră a cuvintelor ce se transformă în poezie şi frumuseţe, unul dintre cele mai importante ale autoarei germane nãscutã în România. Prin acest roman, Herta Müller ne oferă o explorare magistrală şi emoţionantă a felului în care dictatura ajunge să pună stăpânire pe întreg sufletul omului.„M-au chemat. Joi la zece fix.” O tânără fără nume, într-un oraş din România, o întâlnire obligatorie şi temută cu Securitatea regimului lui Nicolae Ceauşescu. Pe drum, în tramvaiul care o duce la interogatoriu, prin mintea protagonistei se perindă imagini şi figuri din viaţa ei: copilăria într-un oraş de provincie şi dorinţa aproape erotică pe care o manifestă pentru tatăl ei, prima căsătorie cu un bărbat care „nu mă putea lovi şi se dispreţuia pentru asta“, cumplitele poveşti despre deportare spuse de bunic. Apoi tânăra prietenă Lilli, ucisă de o santinelă la graniţa cu Ungaria când încerca să fugă din ţară; şi Paul, zilele şi nopţile lui petrecute mult prea adesea în alcool, dar şi clipele de fericire trăite împreunã cu el. Totul ţine de amintire şi se împleteşte cu prezentul, cu interogatoriile şi cu jignirile, cu spaima cotidiană şi cu stratagemele prin care gândirea încearcă statornic să evite prăbuşirea...

Publicat în 1989, Călătorie într-un picior este primul roman scris de Herta Müller după ce a părăsit România.Irene, protagonista de 35 de ani a acestui roman, îl cunoaşte la mare pe Franz, un tânăr turist german pe care îl găseşte beat într-o cârciumă şi îl ajută să ajungă la hotel. Aşteptându-şi actele pentru emigrare, Irene stabileşte împreună cu Franz să se revadă amândoi în Germania, după ce ea va fi părăsit „cealaltă ţară“. La aeroport nu-l va întâlni însă pe Franz, ci pe un prieten al acestuia, Stefan. După mutarea în Berlinul de Vest, prin Stefan îl cunoaşte pe Thomas, un şomer homosexual cu care reuşeşte să comunice. Serpentinele amoroase, anxietatea generată de confruntarea cu birocraţia hărţuitoare pentru imigranţi, analiza lucidă a vieţii de pe străzile metropolei şi dorul de ţara de origine atent ţinut sub control sunt descrise într-o proză concisă, minimalistă, dar cu „o comoară de imagini de neuitat". (Publishers Weekly). O carte despre alienare, căutări şi, mai ales, despre singurătate.„O carte superbă. Conştiinţa cea mai intimă a Irenei – în care politicul a devenit cu totul personal – este magnific redată în aceste pagini.“ (The New York Times Book Review)„Irene, personajul principal, pleacă din cealaltă ţară, din ţara Dictatorului, în Vest... Herta Müller reuşeşte să construiască o naraţiune în care fiecare cititor se simte apatrid şi lipsit de apărare. Limbajul descrierilor este dur. Doar acolo unde lucrurile înseşi sunt reci, scriitoarea îşi ia libertatea unui limbaj poetic strălucit, fără a încerca prin acesta o evadare.“ (Frankfurter Allgemeine Zeitung)..

Premiul Nobel pentru literatură 2009România anului 1945: al Doilea Război Mondial tocmai a luat sfârşit, iar minoritatea germană este livrată aparatului de represiune sovietic. Adolescentul Leo Auberg cade victimă, alături de zecile de mii de conaţionali, deportărilor în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică. În recluziune, întregul univers se restrânge la gesturile şi obiectele simple, la foamea de zi cu zi, la prieteniile pe muchie de cuţit. A-ţi păstra umanitatea în astfel de condiţii înseamnă a te investi sufleteşte în relaţia cu obiectele banale. O lopată de încărcat cărbuni poate deveni hrană pentru suflet şi minte. La fel, leagănul respiraţiei, reglând cadenţa corectă a unei existenţe greu de imaginat - mărturie de o intensitate cutremurătoare a unei drame istorice mult timp ignorate. După lungi discuţii cu poetul Oskar Pastior (1927-2006) şi cu alţi supravieţuitori ai lagărelor sovietice, Herta Müller a adunat materia epică pe care a contopit-o în acest mare roman apărut la Carl Hanser Verlag în vara lui 2009, cu doar câteva luni înainte de a i se acorda Premiul Nobel. Leagănul respiraţiei apare în 45 de ţări.În seria de autor „Herta Müller“ urmează să apară romanele Călătorie într-un picior şi Omul e un mare fazan pe lume...

Herta Müller, această autoare atât de neobişnuită, oferă în episoadele biografice care-i alcătuiesc cartea o privire foarte personală asupra scrisului ei, a căutării obstinate a cuvântului adevărat, dar şi asupra epocii. Cartea e, aşadar, deopotrivă autoportretul autoarei, permiţând cititorului urmărirea unui drum care duce din micul sat bănăţean, la literatură şi la literatura universală, precum şi o discuţie despre politică şi violenţa Puterii – portretul unei epoci pline de imperative nedrepte şi obtuze, creionată precis şi necruţător. Cu simţul demnităţii personale şi cu o morală a lucrurilor simple – a ceea ce nu trebuie făcut cu nici un preţ –, autoarea nu putea să nu ajungă în vizorul Securităţii. Climatul de suspiciune şi frică din acel timp e revelator pentru mulţi dintre noi, fie că am trăit epoca sau nu – fiindcă, scriind despre sine şi despre germanii din România, Herta Müller scrie implicit despre noi toţi cei de-aici. – Fireşte, „literatura nu poate schimba toate astea“ – spune autoarea. „Dar poate inventa prin limbă un adevăr – fie asta şi după –, care să ne arate ce se-ntâmplă în noi şi în jurul nostru atunci când valorile deraiază. Literatura îi vorbeşte fiecărui om în parte – ea este proprietate privată care-ţi rămâne în cap... Nimic altceva care să ne vorbească tot atât de stăruitor ca o carte. Şi care să nu ne ceară nimic în schimb, în afară de-a gândi şi a simţi.“Alte consideraţii despre scris şi singurătatea scrisului, despre autori ce-i sunt aproape Hertei Müller, prieteni sau contemporani – Oskar Pastior, Canetti, M. Blecher, Cioran (prins într-un pătrunzător portret) – ori despre Maria Tănase şi cântecele ei, întregesc acest volum important, dovedind totodată participarea empatică, sensibilitatea autoarei pentru limba şi cultura română...

Una dintre scrierile cele mai cunoscute în lume ale Hertei Müller, publicată la Berlin în 1986.România anilor '80. Familia Windisch aşteaptă de ceva vreme să primească de la autorităţi documentele pentru emigrare. Tot mai mulţi consăteni reuşesc să plece – numai viaţa celor din familia Windisch pare să se fi oprit în loc. Până când fiica, Amalia, trebuie să cedeze avansurilor unui miliţian „dispus să-i ajute”.„Această carte este o baladă a emigrării. Apropierea dintre oameni se fărâmiţează, prietenii devin duşmani suspicioşi. Nimic nu se poate obţine normal, ci numai pe căi întortocheate. Plonjând de la suprafaţa temporală în adâncuri mititce, ceea ce ni se relevă aici este, în stricteţea sa poetică, o contribuţie majoră la tema secolului: emigraţia.” (Saarbrucker Zeitung)..

Cartea de faţă reuneşte discuţiile purtate de autoare la Berlin, în decembrie 2013–ianuarie 2014, cu jurnalista austriacă Angelika Klammer. Titlul este un vers dintr-un distih pe care Herta Müller şi-l repeta mereu, ca pe o incantaţie, pentru a-şi da curaj când trebuia să meargă la interogatoriile de la Securitate: Patria mea era un sâmbure de măr, / căutându-mi drumul între seceră şi stea.Discuţiile refac drumul parcurs de Herta Müller din satul natal până la scriitoarea de azi şi laureata Premiului Nobel – este deci un volum autobiografic. Problematica e, în esenţă, cea cunoscută şi din alte opere literare şi eseistice ale autoarei, dar prin dialog amintirile şi reflecţiile ei dobândesc o acuitate deosebită. Considerațiile despre scris ocupă un loc important, volumul fiind totodată un autoportret al Hertei Müller şi o ars poetica...

Volumul Regele se-nclină și ucide reunește o „familie“ de nouă eseuri autobiografice. Experiențele traumatizante ale autoarei sunt descrise cu o luciditate precisă fără egal, constituindu-se într-o radiografie a vieții sub dictatură. Dar nu numai persecuțiile Securității și vătămările suferite sunt reliefate în aceste eseuri, ci și felul cum de aici se poate naște literatura, prin scris Herta Müller încercând să se elibereze de frică.„Autoarea caută să pună pe hârtie ceea ce nici cea mai subtilă istoriografie a precedentului secol al terorii nu reușește să facă, anume să înfățișeze tehnicile de supraviețuire sub domnia groazei, care oscilează între acomodare pasivă, supunere și muțenie sau refugierea în confirmarea de sine morală printre disidenți. Cum intri la un interogatoriu și, încă mai important – cum ieși de-acolo?” (Die Zeit)„Firele care, în fluxul rememorării narative și al reflecției însoțitoare, se țes încolo și-ncoace între copilărie, maturitate și opera scrisă aruncă o lumină asupra izvoarelor de energie și a liniilor de forță ale limbajului poetic al Hertei Müller.” (Frankfurter Rundschau)..