Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Harriet Lerner

Harriet Lerner

Harriet Lerner, doctor în doctorat, este un psiholog clinic, contribuitor la concepte psihanalitice privind teoria și terapia familiei și feministe și, de asemenea, autorul multor cărți scrise pentru publicul larg.


Dansul fricii

Dansul fricii

Cum să învingi anxietatea, frică și rușinea, că să ajungi la cea mai bună și mai curajoasă versiune a ta.Nefericirea, spune Harriet Lerner, e alimentată de trei emoții-cheie: anxietatea, frică și rușinea. Toate apar neinvitate. Iar când greutățile sau necazurile dau iama în viață noastră, aceste trei emoții ne devin tovarăși nedespărțiți. Evident, nimeni n-ar vrea să simtă rușine, teamă sau anxietate. Dar nu le putem evita. Totuși, pe măsură ce învățăm să conștientizăm și, prin urmare, să abordăm diferit aceste emoții, putem avea un prezent mai împlinit, îndreptându-ne spre viitor cu înțelepciune, curaj, umor și speranța.Prin povești când amuzante, când sfâșietoare, Lerner explică multe dintre lecțiile dureroase pe care ni le da viață:• cum asimilăm rușinea și ne lăsăm terorizați de mesajele umilitoare ale altora;• de ce se lipește de noi anxietatea și ne strică relațiile cu ceilalți;• cum să stăpânim teamă că nu suntem suficient de buni și vom fi respinși;• în ce fel se manifestă rușinea că suntem fundamental defecți ori inadecvati;• de ce tânjim după schimbare și, totuși, o evităm;• ce înseamnă frică de oglida și anxietatea cauzată de privirile celorlalți;• cum ne ajută (și cum ne dăunează) „gândirea pozitivă“;• care sunt soluțiile pentru a rămâne calmi și lucizi într-un mediu de lucru nebunesc;• cât de mult pot fi gestionate frică și disperarea, când ne lovește o tragedie etc.Uneori, asemenea emoții sunt atât de adânc ascunse în sinea noastră și le mascăm atât de bine, încât nici nu mai suntem conștienți de ele. Dar tot ne macină pe dinăuntru. Curajul nu înseamnă să nu simțim frică – înseamnă s-o înfruntăm. Așadar, să reacționăm deliberat la emoțiile automate!..


3900 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
Dansul furiei

Dansul furiei

Dansul furiei. Ghid pentru femeile care vor sa schimbe tiparul propriilor relatiiExprimarea furiei a fost condamnata mereu si nici in prezent nu se bucura de o reputatie prea buna. Manifestarea furiei, in special de catre femei, atrage dupa sine diverse etichetari: slabiciune, defect de caracter, impolitete, proasta-crestere. Suntem educati si sfatuiti in spiritul concilierii, al mascarii adevaratelor noastre emotii, de dragul aparentelor sociale. Cu atat mai mult cu cat obiectul nemultumirii este partenerul, un parinte sau copilul. Prea putini ne spun ca furia este o emotie legitima, fireasca si, de multe ori, salutara. Harriet Lerner se numara printre acesti invatatori intelepti. Dupa cum explica autoarea, furia ne poate semnala multe lucruri: ca suferim, ca ceva nu merge bine, ca nevoile noastre nu sunt implinite in mod adecvat, ca e nevoie de o schimbare. Pentru a impiedica furia sa degenereze sau sa ne altereze relatiile de familie, este necesar sa invatam sa ne comunicam limpede nevoile si dorintele, sa nu ne straduim sa ii schimbam pe ceilalti si sa ne aparam ideile si convingerile intr-un mod asertiv. Dansul furiei este bestseller New York Times, cu vanzari care depasesc trei milioane de exemplare, si a fost tradus in mai mult de treizeci si cinci de limbi. Senzatia ca gandurile li se incalcesc, incapacitatea de a articula cuvintele si senzatia ca nu sunt prea destepte - iata reactii des intalnite printre femeile care lupta sa ia atitudine intr-o anumita directie. Nu numai ca invatam sa ne temem de furie si de conflict, dar evitam sa punem intrebari precise si sa facem declaratii clare daca banuim inconstient ca, facand aceste lucruri, diferentele noastre de opinii vor fi expuse si il vom face pe celalalt sa se simta incomod, sfarsind prin a ramane singure. Luptele furioase pentru putere purtate cu copiii se reduc adesea la un singur aspect: noi suprafunctionam sau ne amestecam prea mult cand este vorba despre gandurile si emotiile lor. In acelasi timp, subfunctionam atunci cand este vorba despre clarificarea propriei pozitii si despre trasarea unor reguli de comportament. Pentru femei, o chestiune mai importanta este ca s-ar putea sa nu avem un "eu" bine definit despre care sa comunicam si ca nu suntem pregatite sa gestionam reactiile negative intense cu care ne confruntam cand incepem sa definim si sa ne afirmam sinele. Pentru a invata sa ne folosim eficient furia trebuie sa renuntam la unele lucruri: la a-i invinui pe cei pe care ii consideram a fi cauza problemelor noastre si despre care credem ca nu contribuie la fericirea noastra; trebuie sa renuntam la notiunea ca este de datoria noastra sa ii schimbam pe altii sau sa le spunem cum trebuie sa gandeasca, sa simta, sa se comporte. Este tentant sa percepem tranzactiile umane in termeni simpli, de cauza si efect. Daca suntem furiosi, atunci altcineva ne-a provocat furia. Sau, daca suntem tinta furiei altcuiva, probabil ca noi suntem de vina; sau, alternativ - daca suntem convinsi de nevinovatia noastra -, putem trage concluzia ca celalalt nu are niciun drept sa se infurie. Cu cat relatiile din familia noastra de origine sunt mai fuzionale (adica forta de coeziune este atat de puternica, incat se pierde "eul" separat din "noi"), cu atat invatam mai mult sa ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce simt altii si pentru reactiile lor si sa ii invinuim pentru propriile noastre reactii. - Harriet Lerner - Dansul furiei..


4700 lei

În stoc
Dansul furiei

Dansul furiei

Exprimarea furiei a fost condamnata mereu si nici in prezent nu se bucura de o reputatie prea buna. Manifestarea furiei, in special de catre femei, atrage dupa sine diverse etichetari: slabiciune, defect de caracter, impolitete, proasta-crestere. Suntem educati si sfatuiti in spiritul concilierii, al mascarii adevaratelor noastre emotii, de dragul aparentelor sociale. Cu atat mai mult cu cat obiectul nemultumirii este partenerul, un parinte sau copilul. Prea putini ne spun ca furia este o emotie legitima, fireasca si, de multe ori, salutara. Harriet Lerner se numara printre acesti invatatori intelepti. Dupa cum explica autoarea, furia ne poate semnala multe lucruri: ca suferim, ca ceva nu merge bine, ca nevoile noastre nu sunt implinite in mod adecvat, ca e nevoie de o schimbare. Pentru a impiedica furia sa degenereze sau sa ne altereze relatiile de familie, este necesar sa invatam sa ne comunicam limpede nevoile si dorintele, sa nu ne straduim sa ii schimbam pe ceilalti si sa ne aparam ideile si convingerile intr-un mod asertiv. Dansul furiei este bestseller New York Times, cu vanzari care depasesc trei milioane de exemplare, si a fost tradus in mai mult de treizeci si cinci de limbi. Senzatia ca gandurile li se incalcesc, incapacitatea de a articula cuvintele si senzatia ca nu sunt prea destepte – iata reactii des intalnite printre femeile care lupta sa ia atitudine intr-o anumita directie. Nu numai ca invatam sa ne temem de furie si de conflict, dar evitam sa punem intrebari precise si sa facem declaratii clare daca banuim inconstient ca, facand aceste lucruri, diferentele noastre de opinii vor fi expuse si il vom face pe celalalt sa se simta incomod, sfarsind prin a ramane singure...


4100 lei

În stoc
Dansul relațiilor

Dansul relațiilor

Desi relatiile apropiate ofera cele mai bune ocazii de fi cunoscut si de a-l cunoaste pe celalalt, ele sunt totodata un teren propice pentru tacere si frustrare, pentru ca oamenii au tendinta de a-si inabusi vocea adevarata si de a nu impune limite sanatoase. Indiferent daca este vorba despre partenerul de viata, un parinte, o sora sau un prieten, Dansul relatiilor ne invata cum sa gestionam cele mai importante relatii din viata noastra cu claritate, incredere si iubire. Cartea lui Harriet Lerner ne explica ce sa spunem si ce sa nu spunem atunci cand: - Dorim sa ni se ceara scuze, dar persoana care ne-a ranit refuza sa isi ceara iertare si nu isi recunoaste faptele. - Suntem disperati si nu stim cum sa facem conversatia sa avanseze. - Ne simtim impovarati si deprimati de criticile, negativismul sau comportamentul iresponsabil al celuilalt. - Am fost respinsi sau ignorati, iar cealalta persoana nu doreste sa discute cu noi. - Credem ca am incercat totul, si totusi nimic nu se schimba. - Suntem nehotarati daca este cazul sa parasim relatia si nu ne cunoastem limitele. …daca vreti o reteta pentru esecul in orice relatie importanta, incapatanati-va si refuzati sa va schimbati pana cand cealalta persoana se schimba prima. Nimic - nici macar antrenarea asertivitatii si toate abilitatile de comunicare din lume - nu poate impiedica o relatie sa devina un loc al manifestarii tacerii ostile sau al evadarii, al furiei sau al frustrarii, chiar daca ne referim strict la perioadele ei dificile. Nicio carte si niciun expert nu ne pot proteja de intreaga gama de stari emotionale negative care ne definesc ca oameni. Il putem influenta pe celalalt prin ceea ce spunem si prin ceea ce nu spunem, dar niciodata nu putem controla rezultatul. Provocarea majora in toate relatiile apropiate este pastrarea atat a unui «eu» esential, cat si construirea unui 'noi', fara a pierde aceste componente atunci cand situatia este dificila. Daca avem posibilitatea de a alege, trebuie sa preferam discutiile in locul tacerii, trebuie sa ne mentinem o conduita in conformitate cu valorile si credintele noastre si, inainte de toate, sa ne salvam pe noi insine. Relatiile de lunga durata au de suferit atunci cand nu tratam problema diferentelor si a neintelegerilor cu toleranta, umor si respect. Relatiile au de suferit si atunci cand devenim excesiv de toleranti cu diferentele, asa incat asteptam prea putin de la cealalta persoana sau ne multumim cu aranjamente Nedrepte si compromitatoare, care ne macina individualitatea...


4400 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.