Hannah Arendt

Iubirea la Sfântul Augustin este teza de doctorat scrisă de Hannah Arendt în 1929 sub îndrumarea lui Karl Jaspers. Folosindu-se de o hermeneutică cu influență heideggeriană, ea își propune să evidențieze și să lămurească ideile despre iubire sădite în adâncul operei lui Augustin. Astfel, autoarea discută trei teme majore: iubirea înțeleasă ca dorință, iubirea aproapelui și iubirea din relația dintre om și creator, scoțând astfel la iveală toată bogăția și complexitatea teologiei și filozofiei lui Augustin, un gânditor aflat în echilibru între două lumi, cea greacă și cea creștină. Dragostea, dorința, singurătatea, fericirea, bucuria, caritatea, lăcomia, credința, viața, moartea, frica, iubirea de aproapele și iubirea de Dumnezeu sunt doar câteva dintre conceptele discutate în lumina gândirii augustiniene și în vederea explicării scopului ultim al ființei umane: fericirea.„O revelație ce ne obligă să reconsiderăm interpretarea tradițională a operei lui Arendt.“ — Kirkus Reviews„Cartea este o reușită admirabilă, indiferent dacă suntem interesați de gândirea lui Arendt, de teologia lui Augustin sau de fenomenul modernității.“ — Journal of Religion„Teza lui Arendt este un text fascinant și important. Recomand această carte celor interesați de istoria intelectuală în general și de gândirea lui Arendt în particular.“ — JEFFREY C. ISAAC„Răul de care frica ne face să ne ferim e orice ne amenință fericirea, fericire care constă în a poseda binele. Câtă vreme dorim lucruri lumești, ne aflăm permanent sub această amenințare, iar frica de a pierde corespunde întotdeauna dorinței de a avea. Bunurile lumești apar și pier independent de om, care e înlăn?uit de ele prin dorința sa. Permanent legați, prin dorință și frică, de un viitor plin de incertitudini, văduvim fiece clipă din prezent de liniștea sa, de semnificația sa intrinsecă, de care nu suntem în stare să ne bucurăm. Și astfel viitorul năruie prezentul.“ — HANNAH ARENDT..

În filozofia sa, care s-a impus printr-o terminologie cu totul originală şi prin crearea unor concepte mereu inedite, Martin Heidegger a omis constant şi în mod intenţionat cuvântul „iubire“ – deşi discursul său filozofic avea ca principal obiect, mai cu seamă în perioada de tinereţe, „fiinţa umană“ (Dasein) şi tot ce ţine de ea.În scrisorile către Hannah Arendt, publicate în volumul de faţă, acest cuvânt intră în prim-plan şi este rostit cu toată tăria, dezvăluind „prea-omenescul“ impetuos al filozofului. Iubirea devine dintr-odată mai mult decât un simplu cuvânt, devine o forţă „daimonică“, incontrolabilul însuşi. „Daimonicul m-a izbit din plin“, spune Heidegger într-una dintre primele sale scrisori, la câteva zile după ce are loc prima întâlnire cu Hannah.Şi totuşi, chiar aici, în aceste epistole înflăcărate de iubire, sunt reluate şi puse tot mai direct marile întrebări filozofice despre om şi despre jocul periculos pe care acesta încearcă, de fiecare dată, să-l joace cu istoria. Textele de faţă dau mărturie despre istoria unei iubiri strâns legate de istoria secolului XX, din inima căruia, cu tot patosul său interogativ – şi lăsând deoparte orice „cod filozofic“ –, Martin Heidegger se întreabă: „Oare prin ce iaduri trebuie să mai treacă omul până să înţeleagă că nu el se face pe sine?“„Filozofia are, aşadar, voie să pătrundă într-un discurs amoros şi să contribuie la alcătuirea lui (pasaje întregi din declaraţiile făcute «domnişoarei Arendt» sunt scrise în cel mai crâncen «cod heideggerian»), în vreme ce amorul dă rău într-un discurs filozofic şi trebuie, în consecinţă, ignorat. Dar de ce?“ (GABRIEL LIICEAN..

„Gândurile nu sunt periculoase pentru simplul motiv că gândirea însăşi este o întreprindere periculoasă… Cred că a nu gândi este şi mai periculos.” (Hannah Arendt)Convorbirile reunite în acest volum se întind de-a lungul unui deceniu, între 1964 şi 1973, când Hannah Arendt a acordat ultimul său interviu. Gânditoarea americană de origine germană abordează în ele o mare varietate de teme: de la situaţia politică în urma celui de-al Doilea Război Mondial la statutul refugiatului în lumea contemporană; de la ecourile reportajului privitor la procesul lui Adolf Eichmann la mişcările studenţeşti din anul 1968 în SUA şi Europa; de la afacerea Watergate şi Războiul de Yom Kippur la situaţia statului Israel şi identitatea evreiască în zilele noastre. În ciuda acestei diversităţi, răspunsurile sale se remarcă întotdeauna prin coborârea la esenţe, în căutarea trăsăturilor definitorii ale fenomenelor lumii contemporane. Cititorul va recunoaşte astfel pretutindeni adânca înţelegere, curajul intelectual şi intransigenţa gândirii celei care a pus în lumină pentru prima dată înrudirea fundamentală a celor două sisteme totalitare ale secolului XX: nazismul şi comunismul.„Trăim încă în lumea Hannei Arendt… Greu de găsit între gânditorii secolului XX unul care să ne fie mai necesar pentru a ne călăuzi printre dilemele secolului XXI.” (Adam Kirsch, The New Yorker)..

În 1973, Hannah Arendt devenea prima femeie care conferenția la prestigioasele Gifford Lectures, o serie anuală de conferințe inițiată în 1888 ce urmărește „să promoveze și să răspândească studiul teologiei naturale în sensul cel mai larg al termenului“, îmbinând știința, filozofia și spiritualitatea. Pregătindu-le pentru publicare, Hannah Arendt și-a extins ulterior prelegerile, însă nu a apucat să ducă lucrul la bun sfârșit – cartea despre „Viața spiritului“ ar fi urmat să conțină trei volume: „Gândirea“, „Voirea“, „Judecarea“, dar până la moartea sa bruscă în 1975 a reușit să le finalizeze doar pe primele două, publicate postum, în 1978, sub titlul The Life of the Mind. The Groundbreaking Investigation on How We Think. O vastă și pătrunzătoare investigație despre activitățile mentale fundamentale din viața contemplativă a omului, despre tot ce se petrece pe invizibilul „tărâm al gândirii“ (cum îl numea Kant), Viața spiritului poate fi socotită încununarea finală și măreață a gândirii Hannei Arendt și totodată o moștenire bogată și provocatoare pentru gândirea generațiilor viitoare.„Cartea cea mai fascinantă și mai stimulatoare scrisă de Hannah Arendt. Cititorul învață din ea molipsindu-se de perplexitățile pe care autoarea le-a trăit atât de adânc.” (The New York Times Book Review)„O inteligență înflăcărată și deopotrivă umană care-și pune problema fundamentală a modului cum lucrează spiritul.” (Newsweek)..