Habitat

Aleksandar Stoicovici pune capat tacerii, pe care si-a impus-o dupa fuleul de la inceputul deceniului trecut, cu un volum ce pastreaza principalele trasaturi ale poeziei sale: nostalgie, discretie, rigorism al expresiei, anxietati tratate low-key, un acut simt al observatiei lucrurilor si evenimentelor marunte ale existentei, intr-un discurs post-biografist care integreaza cu suplete scepticismul, monotonia si sentimentul precaritatii in scenarii minimale cu o amprenta confesiva epurata de orice ar putea parea extravagant sau ostentativ. Habitat-ul sau e pandit in permanenta de o primejdie fara nume, insa nu din mijlocul unui asediu vine confesiunea sa, nici din placiditate sau abandonul de sine, ci dintr-o atitudine cu indepartate radacini bacoviene. Chibzuit pana si in deziluzie, Stoicovici este in cautarea unei solutii spirituale prin care sa se sustraga omniprezentelor apasari angoasante, "exilului fara directie" , pe care il experimenteaza cu intuitia ca vulnerabilitatea se poate converti in sursa majora de putere si rezilienta a vietii. - Claudiu Komartin