Operațiunea Afrodita

Volumul conține un număr de douăzeci de povestiri, selectate din trei volume ale autorului: Operațiunea Afrodita, Cine izbăvește de bine și Prea mult roșu. Răspândiți pe mai multe scene și în mai multe locuri, protagoniștii acestei colecții de povestiri sunt legați de firul călăuzitor al singurătății și al dezradacinării ființei umane. Gustavo Dessal creează o atmosfera în continuă schimbare, locuită de ființe care ne surprind prin întorsătură neașteptată pe care o iau destinele lor și reușește să-și atragă cititorul prin toate aceste răsturnări de situație, care se ivesc din absurdă nesăbuință a existenței.Fragment din roman:„Darul Era îngrozit, și avea și de ce. Lui Moussa Kimbawe îi zdrobiseră cu ciocanul toate degetele de la mâna pentru că furase servietă unui străin. Dar el nu făcuse nimic. Îl așezaseră pe un scaun descleiat, în făță unei mese vopsite în verde, pe care se găsea doar o scrumieră doldora de mucuri puturoase. O lumina puternică îi bătea drept în ochi, împiedicându-l să distingă chipul celui care-i vorbea de la capătul celălalt al mesei. Din când în când, omul slobozea o gură de fum care, în timp ce traversa rază de lumină, se învârtejea precum norii ce prevestesc furtuna. În spate, într-un colț al încăperii, un altul stătea în picioare, ascuns și acesta în întuneric. Cel care fuma n-avea nicio grabă. Fuma agale și vorbea rar, pronunțând deslușit cuvintele, pentru a fi convingătoare, fără a fi și violente. Cel pe care-l căutăm noi e unchiul tău, Baba Dembele. Tu doar să ne spui unde-l putem găși și te lăsăm să pleci. Dar dacă nu ne spui, tare mă tem că am să mă supăr. Nu vreau, Sekou, îți jur că nu vreau s-o fac. Nu mă sili.Sekou Traore știa că unchiul său era un militant al Frontului de Eliberare, însă nu avea nici cea mai mică idee unde se ascundea. Ultima dată când îl văzuse, Sekou avea zece ani, iar acum tocmai împlinise paisprezece. Baba Dembele putea fi oriunde, putea chiar să fi murit, dar polițaiul n-avea să-l creadă. Tremură că varga și simțea șuvoiul cald care i se scurgea de-a lungul picioarelor, fără să-l poată controla. Polițaiul care stătea în picioare sparse tăcerea cu un hohot de ras, iar Sekou tresări pe scaun de parcă ar fi fost curentat. Hai, puștiule, fă ce ți se spune. Nu avem toată ziua la dispoziție, vrem și noi să mergem acasă.”..