Gina Bradea

S-a mutat la ţară, scrie cărţi de bucate cu mare succes la public şi va găti pentru români de Ziua Naţională, la Alba Iulia. Gina Bradea (50 de ani) s-a impus în ultimii ani ca fiind autoarea unuia dintre cele mai citite bloguri culinare româneşti deşi, culmea, atunci când şi-a deschis site-ul locuia în Italia.

Românca Gina Bradea (50 de ani) are o poveste de viaţă atipică. A făcut carieră în ţara natală, a plecat de la nivelul de ospătăriţă şi a ajuns să lucreze la nivel managerial înalt, după care, brusc, s-a mutat în Italia şi a reuşit, de acolo, să se impună ca unul dintre cei mai importanţi bloggeri culinari români. Apoi, după alţi şase ani, la fel de surprinzător, a ales să lase baltă „Cizma“, să se întoarcă în ţară şi să pună bazele unei gospodării la porţile Deltei, în cunoscutul sat pescăresc Revărsarea. Spusă pe scurt, povestea Ginei pare cumva simplă, însă, dacă este să o luăm un pic pe îndelete, vom descoperi o lume aparte, care are atingere în multe locuri cu milioanele de destine ţesute în impresionanta tapiserie a migraţiei româneşti. Fiecare decizie a ei are la bază situaţii complicate, ba chiar mici drame, dar şi o nestăvilită dorinţă de a arăta că se poate face treabă bună în orice domeniu dacă există suficientă voinţă. De la munca de jos la management

Românca Gina Bradea (50 de ani) are o poveste de viaţă atipică. A făcut carieră în ţara natală, a plecat de la nivelul de ospătăriţă şi a ajuns să lucreze la nivel managerial înalt, după care, brusc, s-a mutat în Italia şi a reuşit, de acolo, să se impună ca unul dintre cei mai importanţi bloggeri culinari români. Apoi, după alţi şase ani, la fel de surprinzător, a ales să lase baltă „Cizma“, să se întoarcă în ţară şi să pună bazele unei gospodării la porţile Deltei, în cunoscutul sat pescăresc Revărsarea. Spusă pe scurt, povestea Ginei pare cumva simplă, însă, dacă este să o luăm un pic pe îndelete, vom descoperi o lume aparte, care are atingere în multe locuri cu milioanele de destine ţesute în impresionanta tapiserie a migraţiei româneşti. Fiecare decizie a ei are la bază situaţii complicate, ba chiar mici drame, dar şi o nestăvilită dorinţă de a arăta că se poate face treabă bună în orice domeniu dacă există suficientă voinţă. De la munca de jos la management Gina recunoaşte că nu i-a fost niciodată uşor în viaţă. Născută într-o familie care s-a înfiripat la Galaţi din jumătăţi venite din două zone rurale bazate pe tradiţii complet diferite (patriarhalitatea rurală moldavă din partea mamei, versus asprimea tenace a Deltei din partea tatălui) n-a fost lăsată niciodată să viseze. I s-a repetat obsesiv că nu-i timp de vise şi că trebuie să înveţe o meserie simplă şi să-şi câştige pâinea cu ea. „Uite, mie îmi plăceau cărţile. Preferam să stau nemâncată, dar să-mi cumpăr cărţi. Veneau cărţi la pachet, multă maculatură, cărţi care nu se prea vindeau, amestecate cu una sau două foarte bune. Dacă te interesa o carte care apărea în mai multe volume, trebuia să iei mai multe pachete, deci o grămadă de maculatură ca să ajungi să ai o carte cu toate volumele. Ai mei n-au înţeles ce vreau eu de la viaţă şi mi-au trasat destinul inclusiv cu palma“, îşi aminteşte Gina. Forţată de situaţie, a ajuns să urmeze o şcoală profesională de Alimentaţie Publică. „Am ajuns la profesională, după nişte bătăi zdravene, pentru că la profesională se dădeau, chipurile, şi bani. Ne dădeau o dată pe trimestru nişte chiloţi supraelastici, nişte haine din alea care nu se vindeau, nişte caiete, pixuri şi radiere, iar bani – mai puţin“, povesteşte românca.