Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Exilul imposibil. Stefan Zweig la sfârșitul lumii

Exilul imposibil. Stefan Zweig la sfârșitul lumii

George Prochnik
  • 5400 lei
În stoc

Wishlist

NATIONAL JEWISH BOOK AWARD PENTRU BIOGRAFIE

În 1930, Stefan Zweig era probabil cel mai tradus scriitor european, iar romanele, povestirile și mai cu seamă biografiile sale erau cunoscute în întreaga lume.

Totul se schimbă însă odată cu ascensiunea lui Hitler, când Zweig, omul de o inteligență remarcabilă, umanistul în cel mai larg și mai profund sens al cuvântului, scriitorul dedicat fără odihnă și fără rest promovării valorilor intelectuale, e nevoit să fugă din Austria peste care se abate amenințarea nazistă.

Despărțirea de casă, ruperea legăturilor cu viața culturală a Vienei, izolarea de prieteni și de universul în care s-a desăvârșit ca scriitor, peregrinările prin lumea largă de la Londra la New York, la Rio de Janeiro și apoi la Petrópolis, destinația cea de pe urmă, îl secătuiesc de puteri și îl dezrădăcinează iremediabil.

Exilul imposibil, povestea vieții sfârșite tragic a lui Stefan Zweig, înfățișează prăpastia dintre lumea ideilor bătrânei Europe și cea a tinerei Americi, precum și zbuciumul celor care s-au văzut nevoiți s-o abandoneze pe una pentru cealaltă. Destinul lui Zweig este emblematic, până la urmă, pentru o epocă ce se sfârșește și o lume care se surpă în ea însăși, pe măsură ce-și pierde valorile.


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Exilul imposibil, Stefan Zweig, la sfârșitul lumii, George Prochnik, Editura Humanitas, Reducere, Carte, Autor, Online, Roman, Beletristică, Jurnal, Biografie, Memorii, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Arta de a avea întotdeauna dreptate

Arta de a avea întotdeauna dreptate

Arthur Schopenhauer


3800 lei

De gustibus. Eseuri psihosociologice

De gustibus. Eseuri psihosociologice

Septimiu Chelcea
Adina Chelcea


4690 lei

Sacrul şi profanul

Sacrul şi profanul

Mircea Eliade


2700 lei

Cei patru călăreți. Conversația care a declanșat revoluția ateistă

Cei patru călăreți. Conversația care a declanșat revoluția ateistă

Daniel C. Dennett
Sam Harris
Richard Dawkins
Christopher Hitchens


3990 lei

Douăzeci şi patru de ore din viaţa unei femei
Lupta în jurul unui rug

Lupta în jurul unui rug

Stefan Zweig


2900 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.