Gabriel Garcia Marquez

Acest volum de memorii vine să consfinţească faptul că aproape tot ce se ştie despre Gabriel García Márquez provine din interviurile şi din opera sa şi să aducă mărturii emoţionante despre „viaţa secretă” a autorului căci, aşa cum acesta se destăinuie, „omul are trei vieţi: viaţa publică, viaţa particulară şi viaţa secretă, cea pe care o povestim cel ma adesea noi, scriitorii; toată viaţa mea este încifrată în romanele mele”. Iar cartea de faţă oferă cu generozitate cifrul prin care cititorului îi este îngăduit să pătrundă în universul fascinant al creaţiei marqueziene, ea putând să poarte cu îndreptăţire subtitlul Cum am devenit scriitor, fiindcă în cele şase sute de pagini ale sale sunt incrustaţi pentru eternitate anii copilăriei în casa bunicilor dinspre mamă, adolescenţa cu anii de liceu, tinereţea cu studiile universitare, întrerupte, atunci când vocaţia scrisului, manifestată de timpuriu, începe să-i orienteze major existenţa. Nu sunt uitaţi mai cu seamă anii de căutări febrile, avatarurile vieţii de ziarist sărac, care crede însă orbeşte în steaua sa, precum şi plăsmuirea primelor povestiri şi a celui dintâi roman, până la împlinirea vârstei de douăzeci şi şapte de ani, când pleacă în Europa în calitate de corespondent al ziarului El Espectador...

Acest volum de memorii vine să consfinţească faptul că aproape tot ce se ştie despre Gabriel García Márquez provine din interviurile şi din opera sa şi să aducă mărturii emoţionante despre „viaţa secretă” a autorului căci, aşa cum acesta se destăinuie, „omul are trei vieţi: viaţa publică, viaţa particulară şi viaţa secretă, cea pe care o povestim cel ma adesea noi, scriitorii; toată viaţa mea este încifrată în romanele mele”. Iar cartea de faţă oferă cu generozitate cifrul prin care cititorului îi este îngăduit să pătrundă în universul fascinant al creaţiei marqueziene, ea putând să poarte cu îndreptăţire subtitlul Cum am devenit scriitor, fiindcă în cele şase sute de pagini ale sale sunt incrustaţi pentru eternitate anii copilăriei în casa bunicilor dinspre mamă, adolescenţa cu anii de liceu, tinereţea cu studiile universitare, întrerupte, atunci când vocaţia scrisului, manifestată de timpuriu, începe să-i orienteze major existenţa. Nu sunt uitaţi mai cu seamă anii de căutări febrile, avatarurile vieţii de ziarist sărac, care crede însă orbeşte în steaua sa, precum şi plăsmuirea primelor povestiri şi a celui dintâi roman, până la împlinirea vârstei de douăzeci şi şapte de ani, când pleacă în Europa în calitate de corespondent al ziarului El Espectador...

Pe la inceputul anului 1985, regizorul chilian de film Miguel Littin, al carui nume se afla pe lista celor cinci mii de exilati carora le era absolut interzis sa revina in patrie, a stat clandestin in Chile timp de sase saptamani si a filmat, folosind mai bine de sapte mii de metri de pelicula, chipul patriei sale dupa doisprezece ani de dictatura militara. Pornind de la marturia regizorului, Gabriel Garcia Marquez a creat un roman-reportaj care reconstituie aventura unui artist exilat nu numai din propria tara, ci si din propria viata...

Cartea, tipărită după moartea scriitorului, cuprinde o serie de cronici, rezultat al călătoriei făcute de Gabriel García Márquez în 1957, timp de mai multe luni, dincolo de Cortina de Fier. „Cortina de fier nu e o cortină. Și nici nu e de fier. E o barieră de lemn vopsită în roșu și alb.”Când în 1955 vine pentru prima oară în Europa, în calitate de corespondent al ziarului El Espectador din Bogotá la Conferință celor patru mari puteri de la Geneva, impactul cu vechiul continent avea să fie atât de puternic, încât va rămâne aici patru ani, pe care îi petrece, într-o febrilă activitate, la Paris, Roma, Viena, Londra. Interesul său major de a cunoaște viața reală din țările de dincolo de „Cortina de fier” îl determină ca, după multe încercări eșuate de a obține vizele necesare, să reușească să fie inclus în delegația columbiană participantă la Festivalul Tineretului de la Moscova, din 1956, prilej cu care traversează mare parte din Europa de Est, cunoscând Germania, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria și Uniunea Sovietică.Rod al acestui memorabil periplu, reportajul „Călătorind prin Europa de Est” este o mărturie impresionantă nu numai a măiestriei sale narative, ci mai cu seama a unei profunde transformări ideologice: de la simpatia manifestată în tinerețe pentru concepțiile comuniste, la concluzia fundamentală la care ajunge, că „nu există o dictatură a proletariatului, ci dictatură unei birocrații dogmatice, obtuze și rapace, condusă de o gerontocrație care, la rândul ei, are în frunte un  dictator”. Pe lângă această revelație a adevărului istoric, de importantă hotărâtoare în conștiința sa și în evoluția lui ca scriitor, figura lui Stalin – al cărui mausoleu îl vizitează cu mari eforturi – a marcat și începutul conturării cu mai multă claritate a figurii mitologice a dictatorului din celebrul roman „Toamna patriarhului”...

Pe fundalul violentei colective si al conflictelor sangeroase, petrecute in Columbia la mijlocul secolului XX, Gabriel Garcia Marquez dezvolta si prefigureaza in Ceas rau o scriitura devenita inconfundabila in romanul Un veac de singuratate, care i-a adus Premiul Nobel pentru literatura. Intr-o dimineata, pe cand padre Angel se pregateste de slujba, o impuscatura tulbura linistea satului. Afland dintr-o „fituica cu zeflemele“ ca sotia il insala cu Pastor, muzicantul, negustorul de animale Cesar Montero isi face singur dreptate. Este primul semn al unei violente mocnite, inceputul unei adevarate „campanii“ de denigrare in masa, intr-un loc unde adulterele, escrocheriile si ranchiunele nu mai reprezinta un secret pentru nimeni...

Scris între 1956 și 1957 și publicat pentru prima dată în 1961, „Colonelului n-are cine să-i scrie” este povestea unui veteran scăpatat al Războiului de O Mie de Zile. Acesta încă nădăjduiește că-și va primi pensia care i-a fost promisă cu cincisprezece ani în urmă și, prin urmare, în fiecare vineri, merge la poștă. Acțiunea se petrece în perioada „Violenței”, când în Columbia fusese instituită legea marțială. Colonelul și soția sa astmatică trăiesc în sărăcie, și-au pierdut fiul în timpul represiunii politice, nutrind speranța că vor putea vinde cocoșul de lupte rămas de la fiul lor. Câteva teme importante ale marilor romane ale lui Marquez se regăsesc în acesta bijuterie literară din perioada de început a carierei sale de scriitor...

Scrisa intre 1956 si 1957 si publicata pentru prima data in 1961, Colonelului n-are cine sa-i scrie este povestea unui veteran scapatat al Razboiului de O Mie de Zile. Acesta inca nadajduieste ca-si va primi pensia care i-a fost promisa cu cincisprezece ani in urma si, prin urmare, in fiecare vineri, merge la posta. Actiunea se petrece in perioada "Violentei", cand in Columbia fusese instituta legea martiala. Colonelul si sotia sa astmatica traiesc in saracie , si-au pierdut fiul in timpul represiunii politice, nutrind speranta ca vor putea vinde cocosul de lupte ramas de la fiul lor.Cateva teme importante ale marilor romane ale lui Marquez se regasesc in aceasta bijuterie literara din perioada de inceput a carierei sale de scriitor...

Publicarea in 1981 a romanului "Cronica unei morţi anunţate" a stârnit entuziasmul unanim al criticii şi cititorilor. García Márquez işi dovedeşte, incă o dată, în această operă de mica intindere, extraordinarele-i daruri de povestitor construind un roman perfect, pe temeiul unui fapt simplu: o crimă anunţată, pe care nimeni nu se straduieşte s-o oprească...

Despre dragoste si alti demoni este o piatra majora in constructia universului fantastic si rebel al marelui scriitor columbian, care reinnoieste miracolul unei arte capabile sa invadeze inimile si privirile, perpetuand mitul fondator al pasiunii fatale. Perfectiunea scrisului si maiestria narativa a lui Gabriel Garcia Marquez sunt fortele subterane care confera acestui roman maretia tragica si frumusetea captivanta ale unei capodopere. - Annie MorvanTraducere din limba spaniola de Tudora Sandru-Mehedinti...

In 1942, intr-o manastire din Columbia, sunt scoase la lumina ramasitele lumesti ale unei adolescente, Sierva Maria de Todos Los Angeles. Splendida ei podoaba capilara masoara douazeci si doi de metri lungime... Sa fie oare aceasta descoperire fructul imatinatiei inflacarate a autorului? Reala sau fictiva, ea reprezinta punctul de plecare al unei inedite povesti de dragoste, desfasurate pe fundalul pitoresc si decadent al orasului Cartagena de Indias, la mijlocul secolului al XVIII-lea. La varsta de doisprezece ani, Sierva Maria este muscata de un caine. Banuind-o de turbare sau ca ar fi posedata de diavol, Inchizitia o trimite la o manastire, unde, alaturi de exorcistul ei, don Cayetano Delaura, traieste o pasiune nebuna, distructiva si, prin urmare, blestemata... Prin aceasta capodopera situata la cumpana dintre istorie si legenda, misticism si erotism, Gabriel Garcia Marquez depaseste granitele realismului magic.Traducere din limba spaniola de Tudora Sandru Mehedinti...

 În 1942, într-o mănăstire din Columbia, sunt scoase la lumina rămășițele lumeșți ale unei adolescente, Sierva Maria de Todos Los Angeles. Splendida ei podoabă capilară măsoară douăzeci și doi de metri lungime...Să fie oare această descoperire fructul imaginației înflăcărate a autorului? Reală sau fictivă, ea reprezintă punctul de plecare al unei inedite povești de dragoste, desfășurate pe fundalul pitoresc și decadent al orașului Cartagena de Indias, la mijlocul secolului al XVIII-lea. La vârsta de doisprezece ani, Sierva Maria este mușcată de un câine. Bănuind-o de turbare sau că ar fi posedată de diavol, Inchiziția o trimite la o mănăstire, unde, alături de exorcistul ei, don Cayetano Delaura, trăiește o pasiune nebună, distructivă și, prin urmare, blestemată...Prin această capodoperă situată la cumpăna dintre istorie și legendă, misticism și erotism, Gabriel Garcia Marquez depășește granițele realismului magic.Fragment din roman:„Când gardiana îi deschise celula Siervei Maria, Delaura simți că inima i se spărgea în piept și abia dacă se mai putea ține pe picioare. Numai pentru a-i află dispoziția din dimineață aceea o întreba, dacă văzuse eclipsa. Într-adevăr, o văzuse de pe terasă. Nu pricepu de ce avea el plasturele la ochi când ea se uitase la soare fără nicio protecție și n-avea nimic. Îi povești că toate călugărițele o văzură stând în genunchi și că mănăstirea rămase încremenită până, începură să cânte cocoși. Însă ei nu i se păruse nimic extraordinar.— Ce-am văzut e ce se vede în fiecare noapte, spuse.Ceva se schimbase la ea, iar Delaura nu putea preciza ce anume, simptomul cel mai deslușit fiind o undă de tristețe. Nu se înșela. Abia începuse cu oblojitul că, fetiță își atinti asupra-i ochii înfrigurați și-i spuse cu voce tremurândă:— O să mor.Delaura se înfiora.— Cine ți-a spus?— Martina, răspunse fetiță.— Ai văzut-o?Fetița îi povești că venise în două rânduri la ea în celulă că s-o învețe să brodeze, și că, văzuseră împreună, eclipsa. Îi spuse că era bună și blandă și că stareță îi dăduse voie să țină orele de brodat pe terasă, pentru a putea vedea apusul în mare.— Aha, făcu el, fără să clipească. Și ți-a spus când o să mori?Copila spuse că da, străngându-și buzele că să nu plângă.— După eclipsa, răspunse.— După eclipsa pot fi următorii o sută de ani, zise Delaura.”..

O conversație uitată, de la începutul carierei celor mai mari nume ale romanului latinoamerican, care au marcat literatura ultimului secol și începutul secolului XXI, Două singurătăți aduce față în față și contrapune doi scriitori de geniu, două viziuni artistice, două modalități de a spune și imagina povești. Îmbogățit cu mărturii ale literaților prezenți, cu interviuri și cu fotografii, volumul îi atrage pe cititori în laboratorul unde realitatea și biografia se transformă în ficțiune și mit.În 1967, când are loc întâlnirea dintre Mario Vargas Llosa și Gabriel García Márquez, scriitorul columbian oferise lumii Un veac de singurătate. În doar câteva luni, romanul căpătase un statut legendar, la fel ca misteriosul și fabulosul sat Macondo, și adusese în lumina reflectoarelor literatura latinoamericană. La acel moment, Mario Vargas Llosa publicase deja Orașul și câinii, și primise Premiul Rómulo Gallegos pentru Casa Verde. Termenul de „realism magic“ încă nu fusese inventat, dar stilul pe care avea să îl descrie sintagma, da. Iar ambii scriitori știau că fac parte dintr-un spectaculos boom literar. În timp, operele lor aveau să fie răsplătită cu două Premii Nobel. Primul, în 1982, acordat de Academia Suedeză lui Gabriel García Márquez, pentru „roman și proză scurtă, în care fantasticul și realul sunt combinate într-o bogată lume imaginară, reflectând viața și conflictele unui continent“. Al doilea, acordat lui Mario Vargas Llosa, în 2010, pentru „cartografierea structurilor puterii și imaginile sale tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrângerii individului“...

„Efortul de a scrie o povestire este la fel de intens că la începutul unui roman. Căci în primul paragraf al unui roman trebuie definit totul: structura, ton, ritm, lungime și uneori chiar și caracterul vreunui presonaj. Restul este plăcerea de a scrie, cea mai intimă și solitară care se poate imagina, și dacă nu-ți petreci restul vieții corectându-ți cartea e fiindcă aceeași rigoare de fier care e nevoie că s-o începi se impune și că s-o termini. Povestirea, în schimb, nu are nici început, nici sfârșit: se leagă sau nu se leagă.” (Gabriel Garcia Marquez)..

„... Trăiseră destul împreună că să-și dea seama că dragostea era dragoste oricând și oriunde, dar cu atât mai intensă cu cât se apropia de moarte.”În tinerețe, Florentino Ariza și Fermina Daza trăiseră o pasionantă poveste de dragoste. Numai că viață îți rezervă uneori surprize...La început, când Florentino află că Fermina se va căsători cu un doctor bogat, simte că viață lui s-a sfârșit. Deși își găsește echilibrul, bucurându-se de succes în afaceri și nu numai... (cele 622 de relații amoroase ar putea confirmă acest lucru), dragostea lui pentru Fermina rămâne la fel de puternică. Așa că, după 50 de ani, 9 luni și 4 zile de despărțire, Florentino își reînnoiește declarația de dragoste în față femeii visurilor lui. I se va mai oferi, oare, șansă unui nou început? Dragostea în vremea holerei, una dintre cele mai frumoase și mai tragice povești de dragoste din literatură universală, a fost ecranizată în 2008, adaptarea pentru cinema a romanului fiind făcută de scenaristul Ron Harwoord, câștigător al Premiului Oscar și al Globului de Aur...

Drumul spre Macondo este un compendiu al scurtelor lucrari in care autorul a introdus satul mitic care avea sa fie ulterior locul central al nenorocirilor familiei Buendia. Asadar, volumul este o antologie unica, realizata cu scopul de a urmari cariera scriitorului si de a cuprinde toate textele in care se contureaza acest univers fictiv, dar de un realism profund. Locul apare in peste douasprezece lucrari ale autorului; Macondo este un oras de pe malul unui rau, centrat pe exportul de banane si fondat de Jose Arcadio Buendia. Pe strazile sale au avut loc evenimente uimitoare, razboaie, batalii politice, morti, nasteri, iubiri si ura. Fara indoiala, cea mai cunoscuta dintre aceste epopei este Un veac de singuratate, un roman aparut in 1967 in care se regaseste cea mai complexa descriere a orasului...

Vreme de mulți ani, Mama Mare garantase pacea socială și concordia politică în imperiul său, în virtutea celor trei cufere cu buletine electorale false care făceau parte din patrimoniul ei secret. Slujitorii bărbați, protejații ei și dijmașii, majori sau minori, exercitau nu doar propriul drept de sufragiu, ci și pe cel al alegătorilor morți de un secol. Ea reprezenta predominarea puterii tradiționale asupra autorității trecătoare, supremația de clasă asupra plebei, transcendența înțelepciunii divine asupra improvizației muritoare. În vremuri pașnice, voință ei hegemonică înființa și desființa slujbe bănoase și sinecuri și veghea la bunăstarea asociaților chiar dacă, pentru asta, trebuia să recurgă la vicleșuguri sau la fraudă electorală. În vremuri furtunoase, Mama Mare a contribuit în secret să-și înarmeze partizanii și le-a ajutat în public pe victimele acestora. Zelul acela patriotic o acredita pentru cele mai înalte onoruri...