„Romanul lui Gabriel Chifu este o distopie. Autorul a scris cronică neagră a straniei morți, prin inec, a unei țări dominate de păcât, violență, nestatornicie și deșertăciune morală. Postmodernă în structura, cartea strălucește prin îmbinarea de narațiune clasică și poezie, meditație filozofică și explorare a minții umane, instinctualitate primară și înalt intelectualism. Personajele transmit, prin vocile puternic individualizate, mesaje explicite. Ele vorbesc în numele unei realități deja condamnate, dar care se iluzioneaza că poate supraviețui prin duplicitarism, minciună, turpitudine și violență – ori chiar printr-un sumbru vizionarism. Admirabil scrisă și structurată, Ploaia de trei sute de zile seduce prin subtilitatea ideilor și uimește prin înălțimea tonului oracular, de inevitabilă și asumată tragedie biblică.” (Mircea Mihaies)
„Povestea celor trei sute de zile de ploaie ale Caramiei este o parabolă neobișnuită, atât prin adâncimea viziunii, cât și prin amplitudinea cuprinderii realității pe care romanul lui Gabriel Chifu o transfigurează. Poemation tragic (nu lipsit, firește, de scene de un comic… trist), textul unește trei niveluri de semnificații: umane, sociale și metafizice. În toate, Caramia eșuează implacabil, stăpânită de un demon al macularii, de o nevăzută energie autodistructivă, al cărei corolar apocaliptic este ploaia nesfârșită. Care, pe măsură ce romanul avansează, iar semnificațiile secvențelor sale epice polifonice se compun arhitectural, se transformă dintr-o târâială agasantă într-un diluviu pedepsitor. Diluviu din care se salvează câțiva drepți, că-n Scriptură. Un român total, tulburător, halucinant și, în același timp, revelator, scris cu mâna de maestru.” (Răzvan Voncu)
