Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Formarea teologiei creștine. Vol.2: Credința niceana

Formarea teologiei creștine. Vol.2: Credința niceana

John Behr
  • 7000 lei
În stoc

Wishlist
Volumul de fata, al doilea in seria Formarea teologiei crestine, isi propune prezentarea perioadei foarte complexe a secolului al IV-lea. Sunt analizate controversele din aceasta perioada, dezbaterile initiale prilejuite de Sinodul de la Niceea, cercetandu-se din perspectiva istorica numeroasele sinoade reunite din 318 pana in 382 spre lamurirea unor teme esentiale pentru viata bisericeasca, precum Teologia trinitara, Intruparea si, nu in ultimul rand, Ortodoxia - dreapta credinta.
 
Prin aprofundarea credintei niceene si studierea gandirii teologice a secolului al IV-lea, aceasta monografie nu poate decat sa evidentieze contributia teologica a acelor personalitati, ranite de dorul dumnezeiesc, care au pregatit calea pentru sinoadele de la Niceea si Constantinopol (Sfintii Atanasie al Alexandriei, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Grigorie de Nyssa), autorii singurei opere in masura sa ne ofere contextul potrivit pentru a interpreta si intelege pe deplin "gramatica scripturistica a revelatiei puterii lui Dumnezeu" si insusi Simbolul de credinta, formulat de aceste sinoade si pastrat in Biserica Ortodoxa pana astazi in forma sa autentica.
  • Autor: John Behr
  • Editura SOPHIA
  • ISBN: 9789731368559
  • Număr pagini: 478
  • Limba: romana
  • Format disponibil: paperback
  • Dimensiune:
  • 235 x 165
  • Anul: 2022

Etichete: Formarea teologiei crestine, Credinta niceana, John Behr, Editura Sophia, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...



Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.