O poveste tulburătoare şi poetică, Fahrenheit 451 este o parabolă a unei societăţi în care valorile pe care le cunoaştem au fost răsturnate, în care statul interzice cititul şi legiferează arderea cărţilor. Cetăţenii acestei lumi distopice trăiesc într-o indiferenţă indusă de droguri şi de mass-media.
Unul dintre ei este Guy Montag. El are o sarcină simplă: trebuie să dea foc tuturor cărţilor şi caselor în care acestea sunt ascunse. Îi place meseria pe care-o practică de zece ani, simte că-şi face pe deplin datoria şi nu are niciodată îndoieli... până în momentul în care o adolescentă îi povesteşte despre un trecut în care oamenilor nu le era teamă. 
La fel de proaspăt şi parcă mai relevant acum, la peste o jumătate de secol de la apariţie, acest roman-cult reuşeşte performanţa de a fi deopotrivă o capodoperă a literaturii universale, un clasic al genului şi un best-seller.
 
                    
![Fahrenheit 451 [2021] Fahrenheit 451 [2021]](https://www.librariilealexandria.ro/image/cache/catalog/produse/carti/Beletristică/fahrenheit-451-art-2021-200x200.jpg)










 
         
       
       
      




