Eugen Simion

În Cioran: o mitologie a nedesăvârșirilor, Eugen Simion vine cu o abordare contrapunctică incitantă, cu mișcări ondulatorii și în plan temporal și în plan spațial, deschizând simultan practic toate fronturile analizei, revenind de câte ori logica argumentației i-o cere, urmărind conturul filigranat al unei arhitecturi elaborate care crește organic, în conformitate cu teoria mereologiei, stabilind natura relațiilor între parte și întreg. Capitolele se constituie în entități aproape de sine stătătoare, fiecare dintre ele oferind o fațetă a operei și omului Cioran, inseparabilă de ansamblul personalității sale. Fragmente-hologramă de captivante descifrări și conexiuni ce reconstituie figura complexă a unui gânditor care trăiește acut finitudinea modernă și își locuiește melancoliile ireconciliabile. Simona MODREANU..

 Pentru toate filierele. Se aplică și la clasa a XII-a - filiera tehnologică, ruta progresivă de calificare prin școlala de arte și meserii + anul de completare...

Punct de reper incontestabil în tot ce s-a scris despre proza lui Mircea Eliade, monografia lui Eugen Simion completează, justificat, portretul unei personalități complexe și definitorii pentru imaginea literaturii române în ansamblul ei, un cetățean al lumii care și-a pus amprenta pe volutele destinului cultural al poporului român reprezentându-l cu strălucire în universalitate. Mircea Eliade. Nodurile și semnele prozei ia ca punct de plecare prozele eliadești, plecând de la geneza lor și trecând prin acele date ale biografiei autorului care au avut un rol important în elaborarea lor. Interpretarea criticului e savuroasă și bine întreținută de alura aproape melodică a scriiturii, la care se adaugă consistentul bagaj informațional selectat din jurnalul, memoriile, amintirile și interviurile cu Mircea Eliade. Cristina SCARLAT..

Public in cartea de fata un numar de mici eseuri, fragmente de jurnal, portrete si insemnari marunte despre literatura si critica literara, scrise in cea mai mare parte in anii '80. Cateva (cu precadere cele grupate in capitolul Cultura si politica) depasesc sfera literaturii si, sub influenta confruntarilor din ultimii trei ani, au un caracter mai acut polemic. impreuna formeaza jurnalul unui critic care de multi ani scrie, saptamana de saptamana, despre cartile romanesti actuale. In spatiul dintre doua Fragmente critice el tine cursuri de literatura, citeste, evident, alte carti si simte nevoia sa vorbeasca si despre sine, nu numai despre altii. Opera critica propriu-zisa este dublata, in acest chip, de un jurnal de idei (mai precis un jurnal al starilor de spirit), singurul pe care Valery il accepta: nu biografia celui care scrie, ci biografia ideilor. Aceasta separare nu-i totusi posibila, am dovedit in alta parte (intoarcerea autorului) si dovedesc in ultimul timp si altii, inclusiv naratologii, semiologii, care, cu zece-cincisprezece ani in urma, nu voiau sa auda de autorul de pe coperta si despre viata lui intima. Azi autorul revine din exil si genul biografic este din nou la moda...

„Lovinescu ar fi citit cu pasiune Scriitori români de azi şi ar fi văzut în Eugen Simion un al doilea urmaş al său, numai cronologic vorbind, după Pompiliu Constantinescu. Este supremul elogiu ce i se poate aduce, într-o viziune panatheneică, de succesiune a generaţiilor şi de cei mai aleşi lampadofori.” Şerban CIOCULESCU„Cartea se poate citi şi de nespecialişti cu delicii, ca o proză critică excelentă. Dar meritul cel mare e că, lăsând-o din mână, rămâi cu următoarea impresie: Ia te uită, domnule, ce literatură interesantă s-a scris în aceşti ani! Cât de diversă şi bogată! Nu-i lucru mic să existe în aceeaşi perioadă talente atât de ispititoare, cu o problematică serioasă şi profundă ca acelea analizate în această carte.” Marin SORESCUEugen Simion s-a născut la 25 mai 1933 în Chiojdeanca (Prahova). A studiat la Liceul „I.L. Caragiale” din Ploieşti şi a urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Tudor Vianu, Alexandru Rosetti şi Iorgu Iordan. A obţinut titlul de doctor în ştiinţe filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mântuit, condusă de profesorul Şerban Cioculescu (1969). Colaborează între 1956-1962 în „Colectivul Eminescu”al Academiei Române, condus de Perpessicius. În 1963-1964 devine asistent universitar, apoi conferenţiar, iar din 1990 – profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Debutează în presa literară în 1960 şi face cronică literară decenii de-a rândul la Gazeta literară şi România literară. Între 1970-1973 este lector la Universitatea Paris IV, Sorbona. În 1991 este ales membru al Academiei Române. În 1994 devine vicepreşedintele, iar din 1998 până în 2006 este Preşedintele Academiei Române. În 1999 devine Director-fondator al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă. Aici deschide colecţia „Opere fundamentale” din clasicii literaturii române, iar între 2002-2009 scoate în 38 de volume manuscrisele lui Eminescu în facsimil. Ca director al Institutului „G. Călinescu”, coordonează Dicţionarul General al Literaturii Române (I-VII). Este numit Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi străinătate. Este membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice (Franţa), al Academiei Regale de Ştiinţe şi Litere din Danemarca, al Academiei din Atena, al Academiei de Ştiinţe şi Litere din Serbia. A publicat peste 30 de volume de critică şi istorie literară...

„Ţinând drept, la deal, mijlocul drumului şi la vale firul apei, crescut de curaţii lui părinţi ţărani cu geamătul plugului şi sudoarea lui, la şcoală la Ploieşti, Eugen Simion a îndreptăţit pe viu metafora lui Arghezi, schimbând brazda-n călimară. Există un bun-simţ al acestui popor şi o măsură, un drag de muncă în idei şi o spălare de vedenii, un mod drept de a construi şi de a aşeza chiar şi aerul pe frunze, care îl cinsteşte şi care tot timpul se reproduc. Există o omenie a florii şi o suavitate a pâinii aici la noi unde îngerii au burtă şi munţii supleţe. Repezi la suprafaţă şi iuţi în străfund, peştii din piatră îi pescuim, sculptându-i cu dinţii pe cei din apă. Oricine la noi e ca la el acasă dacă nu îşi uită inima altunde. Vorba dulce mult aduce, aşa se face că aici la noi se mai găseşte şi când nu se mai găseşte. Toate aceste precepte ţărăneşti se vor fi aflat şi în adolescentul Eugen Simion când a optat pentru cerneală. Astăzi îl regăsesc, după ce am tocit cu coatele aceleaşi bănci de şcoală şi cu sufletul acelaşi praf de aripă de flutur, împlinit şi în luminoasă maturitate. El şi-a făcut din modul echilibrat şi adânc de a gândi o respirare, iar din modul curat şi pe-ndelete de a cumpăni – inspirare. Foc de inteligent, el este însă, mai întâi de această povară, talentat. Dorul de Apollo şi-l strigă parcă din braţele lui Dionysos. Eugen Simion reprezintă şi este intelectualul român autentic. Creator de ramură cu umbră, adică nepot de stejar şi văr primar cu mărul domnesc. Cartea Domniei Sale Scriitori români de azi este cea mai de seamă de la Istoria literaturii române a lui G. Călinescu, întru dragoste de poezia patriotică, după opinia inimii noastre.” Nichita STĂNESCU, „Argeş”, 1976...

„Principala calitate a ciclului Scriitori români de azi (dincolo de retuşurile impuse de însăşi perspectiva istorică) constă tocmai în fundamentarea istorico-literară a judecăţii estetice, în refuzul ori­cărei metafizici estetizante, în efortul de comprehensiune a totali­tăţii unei creaţii analizate nu în laboratorul steril şi abstract al metodelor de ultimă oră, ci în contextualitatea ei. Astfel, autorul respinge, cu egală vigoare, atât absolutizarea valorilor contempo­rane rupte de orice tradiţie sofistică în care «avangardismul» şi «proletcultismul» imediat postbelic şi-au găsit terenul de conver­genţă şi de emisie a unor false ierarhii, cât şi cealaltă absolutizare, inversă, a negaţiei estetizante, venită dintr-o aşa-zisă situare sub specie aeternitatis.” Mircea ZACIU..

„La începutul deceniului şapte al secolului trecut, câţiva, din cei ce ne hazardam în al treilea deceniu al existenţei, am intrat într-un fel de conflict, neelucidat prea bine nici azi, nu numai cu ceea ce se numeşte «presiunea socială» – în acea vreme, se ştie, mai ales în estul Europei, într-o formă nu rareori bestială, anti-valorică, dar şi absurdă, dacă e să folosim unul din conceptele dragi şcolii franceze teoretice şi universitare. Nu, nu am fost «post-moderni», cum se spune azi, adică nu am negat generaţiile de creatori ce ne-au precedat, indiferent de ecoul lor în epocă, ci entuziasmaţi de capacitatea lor de a «construi», de a se «solidariza» cu o tradiţie, ea însăşi vie, luptătoare, pentru ceea ce numeam valoare. Şi atunci, unii dintre noi am înţeles că nu sunt suficiente câteva producţii cu un grad înalt de specificitate, literară, culturală, se înţelege, ci… avem o gravă şi urgentă nevoie de sinteze: de viziuni ample şi, dacă e posibil, organice, faţă de tumultul şi zbaterea «foiletonistică», chiar şi scânteietoare a nu puţinora. Eu am îndrăznit să abordez conceptul de operă în obsesia mea amplă, epică. Eugen Simion, aproape singurul dintr-o falangă excepţională de critici care ne-au sprijinit (Negoiţescu, Lucian Raicu, Matei Călinescu şi N. Manolescu), s-a avântat într-o «lucrare» amplă, sintetică, în 4 volume, Scriitori români de azi, care a fost nu numai o formă a analizei, periodizării, judecăţii de valoare, dar şi una a «riscului» şi a luptei cu «forurile», adesea obtuze şi inclemente, o ştim. Opus, «construcţie» şi «viziune» din care erau excluşi cei agreaţi şi sprijiniţi de instanţele comuniste, dar se aflau amplu trataţi şi unii scriitori «recalcitranţi», adesea tăiaţi din nomenclaturile festive. Precum Baconski, Buzura şi Breban. Azi încă, după atâta «vreme», îi mulţumesc!” Nicolae BREBAN, iunie 2020...

Scriitor el însuşi prin forţa frazei şi adevărul ei, Eugen Simion pleacă de la intenţia de a-i arăta cititorului, pentru început, cât de important este să cunoaștem îndeaproape caracterul scriitorului, luptele lăuntrice pe care acesta le-a purtat și de care adesea a fost chinuit. Cine a fost Eugen Ionescu înainte să fie cernut prin sita deasă a grelei vremi prin care a trecut? Cine a fost necunoscutul Ionescu, cel care publica sub pseudonim, poetul din spatele Elegiilor pentru fiinţe mici sau partenerul de dialog al lui Jeni Acterian? Acestor întrebări volumul de faţă nu le oferă un răspuns ferm, matematic. Taina umanului din spatele teatrului absurd se revelează însă pagină cu pagină pentru toţi cei care au maturitatea necesară să accepte ideea că răscolitoarele îndoieli ce rămân nesupuse au bout du chemin sunt tot atâtea porţi către spectaculosul, teatralul şi, în fond, liricul Ionescu-Ionesco. Livia IACOBEugen Simion s-a născut la 25 mai 1933 în Chiojdeanca, (Prahova). A studiat la Liceul „I.L. Caragiale” din Ploieşti şi a urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, unde i-a avut profesori pe Tudor Vianu, Alexandru Rosetti şi Iorgu Iordan. A obţinut titlul de doctor în ştiinţe filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mântuit, condusă de profesorul Şerban Cioculescu (1969). Colaborează între 1956-1962 în „Colectivul Eminescu”al Academiei Române condus de Perpessicius. În 1963-1964 devine asistent universitar, apoi conferenţiar, iar din 1990 – profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Debutează în presa literară în 1960 şi face cronică literară decenii de-a rândul la Gazeta literară şi România literară. Între 1970-1973 este lector la Universitatea Paris IV, Sorbona. În 1991 este ales membru al Academiei Române. În 1994 devine vicepreşedintele, iar din 1998 până în 2006 este Preşedintele Academiei Române. În 1999 devine Director-fondator al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă. Aici deschide colecţia „Opere fundamentale” din clasicii literaturii române, iar între 2002-2009 scoate în 38 de volume manuscrisele lui Eminescu în facsimil. Ca director al Institutului „G. Călinescu”, coordonează Dicţionarul General al literaturii române (I-VII). Este numit Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi străinătate. Este membru al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice (Franţa), al Academiei Regale de Ştiinţe şi Litere din Danemarca, al Academiei din Atena, al Academiei de Ştiinţe şi Litere din Serbia. A publicat peste 30 de volume de critică şi istorie literară...

Prozatorul basarabean, cunoscut pentru actiunea lui in spiritul romanitatii si pentru ideile sale poporaniste, promovate prin intermediul revistei Viata Romaneasca, fondata de el in 1906 impreuna cu G. Ibraileanu, are o biografie fabuloasa, pe care, in loc s-o reabiliteze direct intr-o naratiune memorialistica, a folosit-o ca punct de plecare intr-un roman-fluviu ... O proza, dar, confesiva, o autofictiune in care datele vietii autorului sunt acoperite de valurile provocate de o imaginatie epica bogata... Un roman, asadar, de familie, in linia romanului rusesc, un roman exotic si vizionar (scenariul siberian), un roman politic cu cheie (atunci cand vor-beste de lumea politica si intelectuala din Regat), in fine, un roman autobiografic, cel putin in punctul de plecare, napadit de fapte din afara (le dehors) de un pitoresc fabulos care tulbura sensibilitatea noastra europeana... - Acad. Eugen Simion Destinul lui Stere este unul tipic basarabean, cunoscand intreaga odisee existentiala a predestinarii: instrainare, indurare a „terorii istoriei", „intoarcerea la Ithaka", directionarea mantuitoare pe drumul spre Centru. El insumeaza o traire plenara, la cota inalta a eroismului, a confruntarii cu pragurile, limitele, zidurile, valurile (notiune-cheie sterista). Descrierea simpla a „pahodului na Sibir", a calvarului trait in penitenciarele siberiene depases-te cadrul oricarei inventivitati fanteziste. El se simte - la propriu si la figurat - aruncat in voia valurilor sub semnul lui Saturn care nu poate fi schimbat. - Acad. Mihai Cimpoi ..