„Premiul Nobel pentru literatura i se acorda lui J.M. Coetzee, care înfățișează într-o multitudine de feluri surprinzătoarea implicare a outsiderului.“ (Motivația juriului Nobel 2003)
Epoca de fier, considerată în 1990 Cartea anului în Marea Britanie de Sunday Express, împletește cu subtilitate și umor reținut tragedia personală cu dramatismul unei epoci marcate – în Africa de Sud – de rasism și de violențe sociale și politice. Doamna Curren, o fostă profesoară de limbi clasice, suferă de cancer în fază terminală. Într-o scrisoare-jurnal, adresată fiicei ei plecate demult în America, eroina își descrie noua condiție, ce o împinge spre reconsiderarea propriei vieți, pe fundalul unei realități față de care, fără a o fi ignorat, a preferat să se păstreze într-o pasivitate filozofică până în acel moment — ororile apartheidului. Străduindu-se să-și accepte boala care o macină, doamna Curren descoperă cu disperare și mânie crescânde „cancerul“ social și cultural al Africii de Sud. Incendierea unei așezări locuite de negri, uciderea unor activiști adolescenți, abuzurile și brutalitatea poliției și armatei, furia și revolta compun o plasă tot mai strânsă în jurul eroinei, aducând violențele până în pragul casei sale. Episoadele dramatice iau amploare pe măsură ce degradarea fizică a doamnei Curren se accentuează, făcând-o tot mai dependentă de Vercueil, un om al străzii bețiv care și-a făcut culcuș pe aleea ei. Vercueil îi devine singura ființă umană apropiată, iar relația dintre cei doi este surprinsă magistral de Coetzee.
Rodica Grigore, „Suferință și adevăr“ (Cultura, mai 2017)
