Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Eoin Colfer

Eoin Colfer

Eoin Colfer s-a născut pe 14 mai 1965, la Wexford, Irlanda. Primul interes pentru scris l-a arătat încă din clasele primare atunci când a început să scrie texte inspirate din poveștile cu vikingi pe care abia le descoperise la școală.

După încheierea studiilor la Universitatea din Dublin, a revenit în Wexford ca profesor de școală primară. Între anii 1992 și 1996 a lucrat, împreună cu soția lui, în Arabia Saudită, Tunisia și Italia.

Primul text publicat, Benny and Omar, a apărut în 1998 și la baza lui stă experiența prin care a trecut în Tunisia.

În 2001 a fost publicat primul volum din seria Artemis Fowl, iar odată cu succesul acestei cărți a început cariera lui de scriitor profesionist. A renunțat la postul de profesor, dedicându-se exclusiv scrisului.


Cățelul care a uitat să latre

Cățelul care a uitat să latre

O poveste caldă și înălțătoare despre un băiat, câinele său și puterea vindecătoare a muzicii. Oz se teme să iasă afară pentru că încă nu și-a recăpătat lătratul... Scheaună și scâncește, dar nu latră. Ce trebuie să faci e să îi scoți lătratul din piept... Ce vreau să spun e că trebuie să îl înveți să latre. Pentru că atunci când un câine latră la ceva, nu-i mai e chiar așa de frică de acel lucru. Patrick își dorește un câine de când se știe. Un tovarăș de joacă. Un prieten. Găsește un cățelandru, însă e unul sălbăticit: primii lui stăpâni au fost cruzi, în nepriceperea lor. Acum Cățel primește în sfârșit un nume, primește și mâncare bună, dar nu mai are încredere în nimeni. Și nu mai latră. Iar un câine care nu latră nu e un câine fericitO carte absolut rară și emoționantă, Cățelul care a uitat să latre își are locul în orice casă, bibliotecă sau școală. - Children’s Books Ireland Patrick își dorește cu disperare propriul câine de când se știe, iar în această vară, cu tatăl său plecat, tânjește după un prieten mai mult ca niciodată. În scurta sa viață de câine, Oz a suferit din cauza OAMENILOR RĂI. Undeva acolo, crede el, se află un BĂIAT GROZAV – BĂIATUL lui. Poate că atunci când se vor găsi, va învăța să LATRE din nou... Poate muzica să vindece o inimă rănită?Ilustrații alb-negru de P.J. Lynch Traducere din engleză de Maura Cotfas...


3838 lei

În stoc
Set: Artemis Fowl Vol.1+2

Set: Artemis Fowl Vol.1+2

Set 2 carti: Artemis Fowl - Volumul I + Volumul al II-leaContine:• Artemis Fowl: Volumul I (274 pagini)• Artemis Fowl. Misiune arctica: Volumul al II-lea (288 pagini)Un adolescent genial pune la cale furtul secoluluiVolumul I. Artemis Fowl:Artemis Fowl are doisprezece ani. E milionar si genial, dar inainte de toate e un infractor periculos. Dar nici macar el nu stie in ce se baga atunci cand rapeste o zana - capitanul Holly Short, care face parte din Divizia de elita a Politiei Elementelor Subterane.Din acel moment, Fowl are de infruntat situatii dintre cele mai periculoase, cu rasturnari la tot pasul, si isi da seama ca magia si zanele sunt doua lucruri care in realitate nu au nimic de-aface cu ceea ce ne invata de obicei povestile.O carte dinamica, jucausa, amuzanta, o combinatie originala de mit si modernitate, magie si escrocherie. - Time Colfer a facut o treaba sfidator de buna cu aceasta carte exploziva. - The New York Times Book Review Volumul al II-lea. Artemis Fowl: Misiune arcticaLumea moderna a zanelor e la ananghie. Cineva le saboteaza tehnologia. Artemis, pe de alta parte, are nevoie de ajutor pentru a-si gasi tatal rapit de Mafia rusa. Numai ca operatiunea de salvare ia o intorsatura ciudata cand o intalneste pe zana Holly Short, care nu-l priveste deloc cu ochi buni. Pentru rezolvarea misiunilor, se fac aliante neasteptate.Uneori, chiar si infractorii se mai schimba... Un amestec reusit intre Stapanul inelelor si James Bond. - Buffalo News Artemis Fowl ii va hipnotiza pe copii si pe adulti deopotriva. - Chicago TribuneTraducere din limba engleza de Alex Moldovan si Mariana Buruiana...


7474 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă