Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Enciclopedia zmeilor 2021

Enciclopedia zmeilor 2021

Mircea Cărtărescu
  • 9900 lei
În stoc

Wishlist

Ilustrată din abundenţă cu desene dupa natură ieşite din pana inspirată a lui Tudor Banuş, Enciclopedia zmeilor de Mircea Cărtărescu aduce pentru prima dată la lumină o lume întreagă ce părea pierdută pentru totdeauna. Urme ale mitologiei zmeilor există, e drept, în folclorul românesc, dar, cum s-a remarcat de mult, zmeul nu are chip şi nici trăsături distinctive clare. Această lipsă e suplinită din plin de cele douăsprezece specii de zmei prezentate aici împreună cu habitatul lor natural, cu anatomia, istoria, limba, obiceiurile, ocupaţiile, ştiinţa şi artele lor. În plus, o serie de zece poveşti subtil înlănţuite una cu alta ca într-o salbă fără sfârşit ne prilejuiesc o delectabilă întâlnire cu zmei vii, aflaţi în plină acţiune, în toate împrejurările vieţii acestora.

O carte pentru copii între nouă și nouăzeci de ani, pe care nu trebuie să o ratați! 


Etichete: Enciclopedia zmeilor, Mircea Cartarescu, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Știutorii. Trei povestiri din Orbitor

Știutorii. Trei povestiri din Orbitor

Mircea Cărtărescu


3700 lei

Nostalgia

Nostalgia

Mircea Cărtărescu


5700 lei

Fata de la marginea vieţii

Fata de la marginea vieţii

Mircea Cărtărescu


4990 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.