Elvira Lindo

La cei zece ani ai săi, Manolito iubește viața pe care o duce și este nerăbdător să ne povestească tot ce face și ce descoperă despre oamenii din jur. Aflăm așadar că a fost botezat după camionul familiei și că tatăl lui tot Manolito se numește, la fel ca bunicul și așa mai departe. După așa o risipă de imaginație onomastică, nici nu e de mirare că nimeni din cartierul madrilen Carabanchel nu cunoaște numele complet al puștiului, nici măcar amicii săi. Toată lumea îi spune Manolito Ochelaristu’, din pricina miopiei care l-a „dăruit“ cu cele mai groase lentile văzute vreodată. Veșnic curios și plin de umor, el este prietenul lângă care nu ai nicio șansă de a te plictisi...

Lui Manolito nu îi place la școală, deși acolo i se întâmplă cele mai interesante lucruri. Nici de amicii săi nu este prea încântat, și totuși, cu ei pune la cale șotii originale și adesea înfricoșătoare. Pe frățiorul lui îl urăște de-a dreptul, deși se amuză copios împreună. Între două boacăne, o scatoalcă de la mama și muștruluielile învățătoarei, Manolito își petrece timpul practicându-și hobby-ul preferat: trăncăneala. El povestește tot – ce a trăit până acum, ce gândește și ce crede că îi va aduce viitorul –, despicând veșnic firul în patru. Curios și plin de umor, Manolito este prietenul lângă care nu ai cum să te plictisești...