Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Elena Stancu

Elena Stancu

Elena Stancu e jurnalist de 12 ani, dintre care 5 i-a petrecut la revista Marie Claire, unde a fost redactor-șef adjunct. A scris despre violență domestică, sărăcie, sistemul medical românesc și a câștigat două burse și două premii Superscrieri, o bursă oferită de Centrul Carter din SUA și un premiu la Balkan Fellowship for Journalistic Excellence.


Acasă, pe drum. 4 ani teleleu

Acasă, pe drum. 4 ani teleleu

„Sunt entuziasmat de această carte. O consider un document teribil de impresionant şi-o operă de artă admirabilă. Elena şi Cosmin sunt eroii mei. Rareori am admirat, am respectat şi-am invidiat mai mult pe cineva. Spre deosebire de noi toţi, visători și exploratori de birou, ei au avut curajul să renunţe la o viață comodă, cu salarii mari și cariera asigurată, ca să plece într-o aventură pe care noi, ceilalți, nu ne-o putem imagina decât în romane sau în filme. Viața lor de-a lungul ultimilor ani, când au luat-o teleleu prin lume într-o rulotă de cinci metri pătrați, în care-au trăit, s-au iubit, au scris, au fotografiat și-au suferit împreună, ni se pare o fantastică ficțiune, când în realitate noi suntem cei fictivi.Elena și Cosmin au plecat în căutarea «vieții care se viețuiește» și-a omului real, care se revelează nu în lumea standardizată și domesticită în care trăim noi, consumatorii de cultură, ci în sărăcie cruntă, în case dărăpănate, în violență incredibilă, în comunități uitate de Dumnezeu, în pușcării și-n ghetouri. Cei doi au băut peturi de bere cot la cot cu oamenii întâlniți, au povestit cu ei, uneori despre omoruri și tâlhării, au luat purici și păduchi de la ei. Au trăit la fel ca ei, uneori mai rău, impregnându-se de damful umanității reale. Vorbim adesea de «România profundă» fără să avem habar despre ce vorbim. Prin cartea celor doi ajungem să măsurăm această profunzime.Elena și Cosmin m-au primit în rulota lor, mi-au arătat-o în toate detaliile ei claustrofobice. Rareori m-am simțit mai diminuat și mai trist. N-aș fi putut trăi viața lor nici trei zile. Dar faptul că ei există, în afara convențiilor care ne fac conformiști și depresivi, și că dau astfel mărturie despre ce-nseamnă cu adevărat libertatea e o mare consolare pentru mine. Măcar știu, prin ei, că eroismul e real și palpabil, nu o noțiune goală.” (Mircea Cărtărescu)..


5900 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.