Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Înghețat

Înghețat

Bernard Minier
  • 5500 lei
În stoc

Wishlist

Într-o vale greu accesibilă din Pirinei, câţiva muncitori descoperă cadavrul decapitat al unui cal, suspendat pe un versant îngheţat. În aceeași zi, Diane Berg își ia în primire postul de psiholog la centrul psihiatric de maximă securitate din vale.

Cazul straniu al calului decapitat îi este încredinţat lui Martin Servaz, un comandant de poliţie înzestrat cu o intuiţie extraordinară. Împreună cu Irène Ziegler, căpitan de poliţie, Servaz vrea să afl e ce a fost în mintea celui care a omorât animalul, l-a jupuit, apoi l-a agăţat la o altitudine de peste 2 000 de metri.

O atmosferă apăsătoare, o intrigă plină de suspans și o explorare a celor mai tainice frici ale noastre.

„Un adevărat fenomen în Franţa, debutul lui Minier îţi dă fiori, trimiţându-te cu gândul la Hannibal Lecter și la stilul captivant al lui Stephen King.” (Daily Mail)

„Îngheţat e un thriller dens, cu o intrigă tulburătoare, având în centru o răzbunare la fel de sângeroasă precum decapitarea unui cal.” (Sunday Times)

„Ţineţi minte numele lui Bernard Minier. Va deveni unul dintre maeștrii thrillerului francez.” (Le Figaro)

„Îngheţat îmbină foarte ingenios o serie de crime înfi orătoare, o atmosferă sumbră și ancheta unui detectiv tenace.” (Publishers Weekly)

  • Autor: Bernard Minier
  • Editura TREI
  • ISBN: 9786064006677
  • Număr pagini: 528
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Paperback
  • Dimensiune:
  • 15,2x22,8
  • Anul: 2019

Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Înghețat, Bernard Minier, Editura TREI, Fiction Connection, Reducere, Carte, Autor, Online, Roman, Beletristică, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.