Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Iisus mă iubește

Iisus mă iubește

David Safier
  • 2900 lei
În stoc

Wishlist

Catastrofa este iminentă în Malente, o mică aşezare din Germania. Sosia lui George Clooney (în rolul Diavolulului) stă la pândă, recrutând călăreți pentru Apocalipsa programată săptămâna următoare. Și are de unde alege... Unii și-ar putea pune speranțele în intervenția salvatoare a Arhanghelului Gabriel, care se află și el în oraș. Doar că acesta este ocupat peste măsură cu maratonul de sex tantric izbăvitor.

Între timp, Joshua, tâmplarul cel blând în sandale, o întâlnește din întâmplare pe Maria, o burlăciță cam trecută. La cei treizeci și ceva de ani ai ei, Maria a ajuns într-un punct mort al carierei și, colac peste pupăză, tatăl său are o relaţie cu un soi de nimfomană din Europa de Est. Prin urmare, atunci când arătosul Joshua apare în viața ei ca să-i repare acoperișul, Maria își dă seama că nu are nimic de pierdut dacă îl invită în oraș. Dar cum rămâne cu misiunea lui divină?

Apocalipsa se declanşează mai devreme decât era programată. Şi lucrurile nu arată grozav…

Mucalită și lejeră, „Iisus mă iubește“ este o carte provocatoare, plină de surprize. O meditație surprinzătoare pe tema credinței, a liberului-arbitru și a naturii umane.


Etichete: Iisus ma iubeste, David Safier, Editura Philobia, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Buddha, Casanova şi cu mine

Buddha, Casanova şi cu mine

David Safier


2600 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.