Speranța, operă-mărturie, cu elemente autobiografice, are la bază experiențele trăite de Malraux în timpul Războiului Civil Spaniol, când a fost comandant de escadrilă, luptând de partea republicanilor. Apărut în 1937, când conflictul nu era nici pe departe încheiat, romanul reflectă întru totul atrocitățile, haosul și disperarea ce însoțesc orice revoluție, fără a neglija însă conștiința, sensul profund, mișcarea subterană. Și, tocmai pentru că scriitorul nu ascunde nimic din ororile războiului, titlul romanului capătă o valoare cu totul aparte. Speranța reprezintă tocmai așteptarea, chemarea, dorința aceasta de a găsi ceva care să șteargă trecutul, de a găsi o patrie, o justificare a sacrificiului și o comuniune în fața primejdiei, a luptei și a suferinței. De aceea, prin prisma universalității sentimentelor și valorilor omenești abordate, romanul stârnește și astăzi emoția cititorilor de pretutindeni.
Deși Spania Speranței a dispărut, opera literară trăiește, pentru că ea nu este numai o carte a unei revoluții precise în spațiu și timp, ea este cartea revoluțiilor în general, meditația de anvergură a lui Malraux extinzându-se asupra raporturilor dintre revoluție și istorie, revoluție și intelectualitate, politică și istorie, politică și morală, conducător și individ, putere și spirit umanist, viață și moarte, libertate și destin. Ion Mihăileanu
