Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Actorie sau magie. Drumul spre tine însuți

Actorie sau magie. Drumul spre tine însuți

Florin Zamfirescu
  • 4725 lei
În stoc

Wishlist

Contrarierea e una dintre uneltele folosite pentru a ne urni din albia obișnuinței. În proximitatea acesteia se află alte instrumente ca, bunăoară, uimirea, revelația, iluminarea, folosite toate laolaltă în retortele vrăjite din atelierul zamfirian, unde imposibilul însuși se transformă în treaptă a fericiților pentru care limitele devin, de la un punct încolo, un privilegiu, iar clișeele – șanse de a accede la o realitate superioară: „Prietene care dai târcoale atelierului nostru de gândire şi experimentare, vrei să te pierzi ca să te poți regăsi, precum aurul strecurat din miriadele de fire ale unui nisip mişcător?

Pierde-te!”. Odată cu rătăcirea sau pelerinajul inițiatic prin universul care începi să devii tu pentru tine însuți începe ceva cu totul neașteptat, ceva… unic, iremediabil, neobișnuit, care include și arta de a te „adăpa din energiile subtile”, precum și…

Florin Zamfirescu – un amfitrion desăvârșit, de altfel, după cum se vede și se simte și în această carte – ne face să credem până în rărunchii rărunchilor că imposibilul e o ușă mare, deschisă vraiște. În ce fel anume? Ne ia de mână cu o enormă blândețe, ne însoțește în liniște, ne vorbește despre cele patru ramuri ale iubirii, citite în absolut de vechii greci – έρως (eros), φιλία (philia), στοργή (storge) și αγάπη (agape) – și ne ghidează cu o pricepere șiret-perspicace printr-un univers care devine din ce în ce mai fascinant pe măsură ce-l creează magul care ne conduce ținându-ne, în continuare, de mână, și arătându-ne că totul, în definitiv, se află în noi înșine și, în chip firesc, se impune imperios efortul de a ne întoarce privirile spre forurile lăuntrice, pentru a ajunge la centrul de aur al labirintului dintre coaste, unde vom găsi totul, inclusiv iubirea, sănătatea, bunăstarea, harul, bogăția, belșugul și  succesul, adică viața redusă la esență, care se poate – vorba poetului Nichita Stănescu – o foarte singură dată.   / Aura Christi

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.