Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Așteptându-i pe barbari

Așteptându-i pe barbari

J. M. Coetzee
  • 3200 lei
În stoc

Wishlist

Așteptându-i pe barbari a rămas în conștiința publică ca unul dintre romanele majore ale lui J.M. Coetzee, influențând alte forme ale artei, cum ar fi opera omonimă, din 2005, a compozitorului Philip Glass și ecranizarea lui Ciro Guerra din 2020, după scenariul autorului, cu Johnny Depp, Mark Rylance și Robert Pattison. A fost încununat cu James Tait Black Memorial Prize, Geoffrey Faber Memorial Prize și Central News Agency Prize. După ce J.M. Coetzee a câștigat Premiul Nobel pentru literatură în 2003, acest roman a fost inclus de Penguin Books în prestigioasa serie „Great Books of the 20th Century“.

Slujitor devotat al Imperiului, magistratul vegetează într-un oraș de frontieră, dincolo de ale cărui ziduri de apărare se întinde deșertul. Amenințarea surdă a unei invazii barbare plutește mereu în aer. Numai că psihoza și frica sunt de fapt armele prin care Imperiul își convinge supușii să accepte sau chiar să comită atrocități ce depășesc definiția barbariei.

„Viziunea lui J.M. Coetzee sondează adâncul ființei omenești. Ceea ce află el acolo este dincolo de ce își pot imagina oamenii că știu despre ei înșiși, iar Coetzee transformă totul în literatură cu o strălucită eleganță și măiestrie a redării tensiunii dramatice.“ — NADINE GORDIMER, laureată a Premiului Nobel pentru literatură


Etichete: Asteptandu-i pe barbari, J. M. Coetzee, Editura Humanitas, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Zilele de şcoală ale lui Isus

Zilele de şcoală ale lui Isus

J. M. Coetzee


2900 lei

Ținuturi în crepuscul

Ținuturi în crepuscul

J. M. Coetzee


2900 lei

Moartea lui Isus

Moartea lui Isus

J. M. Coetzee


2900 lei

Jurnalul unui an prost

Jurnalul unui an prost

J. M. Coetzee


2800 lei

Copilărie. Scene de viaţă provincială

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.