Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Ahile sau despre forma absolută a prieteniei

Ahile sau despre forma absolută a prieteniei

Petru Creția
  • 3990 lei
În stoc

Wishlist

Putea simti orice si putea gandi orice. Stia tot, citise tot. In greaca, latina, engleza, franceza, italiana. Cand scria despre contingenta, despre libertate sau despre etic, gandea ca un profesionist, desi nu-i frecventase in mod sistematic pe filozofi. Si totusi candva, pesemne intr-o alta viata, ii citise si pe ei. Cand scria despre Homer, Platon, Dante, Shakespeare sau Eminescu, despre cei mari pe care ii iubea, se muta cu toata fiinta lui in universul lor. Toata viata s-a pregatit pentru intalnirea cu ei. E foarte greu sa fii in aceeasi masura stiutor si scriitor. E foarte greu, cand ai ajuns sa te afunzi in jungla unui domeniu, sa mai poti iesi din ea si sa poti vorbi convenabil despre lucrurile pe care le-ai intalnit. Rareori am vazut minti care, dupa ce s-au supus celor mai teribile cazne filologice, au mai putut, ingreunate de uriasa colectie de date, sa-si ia zborul si sa-si pastreze stralucirea expresiei. Singurele exemple care-mi vin in minte, in afara de Nietzsche, sunt Huizinga, Heinrich Zimmer, Auerbach, poate Erwin Rhode. Ca mare elenist ce era, Petru Cretia a patruns si a locuit lunga vreme in catacombele unui timp mort si ale unei limbi moarte. Cati filologi mai ies vii din aceasta lume a umbrelor? Si cati, mai ales, le mai pot invia pentru noi?


Etichete: Ahile sau despre forma absoluta a prieteniei, Ariel, Petru Cretia, Editura Humanitas, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


111 cele mai frumoase poezii de Petru Creția
Luminile și umbrele sufletului

Luminile și umbrele sufletului

Petru Creția


3990 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.