Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Jazz pentru iguane

Jazz pentru iguane

Răzvan Andrei
  • 3200 lei
În stoc

Wishlist

„Volumul Jazz pentru iguane, cu titlul său capoteian, este una dintre cele mai originale cărți de poezie ale anului și, în mod evident, o bornă în paradigma literară românească.” (Marius Chivu)

„Răzvan Andrei oferă o poezie maximalistă, în care senzorialitatea electrică, eclectică și multiplă, pusă sub semnul lui Walt Whitman, explodează controlat într-un desen conceptual auster de tip ikebana.” (Mihai Iovănel)

„Despre copilul secolelor trecute, mutilat de frică și vină, de rușinea familiei, obligat să fie ceea ce nu e, incriminat, hăituit, interzis, alungat, despre copilul acestui secol și al celor care vor veni scrie cu tandrețe, revoltă și curaj Răzvan Andrei. Nu știu dacă voi prinde includerea poemului Elegie pentru copilul homo în manuale, însă pot spune că e timpul ca literatura, dominată secole la rând de privirea și acțiunea heterosexuale, să primească și să celebreze și alt fel de experiențe, voci, stiluri și identități. Acesta va fi, cu siguranță, poemul care va ghida generațiile viitoare!” (Medeea Iancu)



Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Jazz pentru iguane, Răzvan Andrei, Editura Curtea Veche, Reducere, Carte, Autor, Online, Roman, Beletristică, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.