Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Descoperirea prezenței lui Dumnezeu

Descoperirea prezenței lui Dumnezeu

David R. Hawkins
  • 3400 lei
Stoc epuizat

Wishlist
Aceasta a sasea carte dintr-o serie progresiva construita de autor finalizeaza si clarifica mai departe adevarata natura si esenta starii denumite "iluminare". Cu toate ca pentru explicarea si contextualizarea sa este necesara o cercetare a constiintei, acesta carte este in primul rand un manual pentru devotii spirituali serioasi, revelind informatiicunoscute doar acelora care au transcens eul pentru a atinge Realizarea Divina. Aceasta este calea interioara ce duce de la cine la Sine, iar descrierile stari lor progresive sunt dedicate iluminarii cititorului.
 
Starile subiective ale misticului au prezentat un mare interes dintotdeauna dar, din punct de vedere istoric nu au fost niciodata clarificate intr-un asemenea grad precum sunt prezentate in acesta semiautobiografie lucrrae care ofera si mijloacele prin care sa indentificam rara aparitie a acestora, astfel fiind descrisa esenta caracteristicilor Adevarului Spiritual. Golita de doctrina ecleziastica sau sistemele de credinta religioasa, pura esenta a Adevarului Spiritual este relevata in puritatea sa  cu o claritate nemaiintalnita. Devine clar ca pentru "a cunoaste" cu adevarat este "a fi" mai degraba decat "a sti despre".
 

Motivul pentru care toate cartile Dr. Hawkins incep si se incheie cu Gloria in Excelsis Deo! devine evident.

Etichete: Descoperirea prezentei lui Dumnezeu, David R. Hawkins, Editura Cartea Daath, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Realitatea, spiritualitatea și omul modern

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.