Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Sămânța distrugerii - Hellboy

Sămânța distrugerii - Hellboy

Mike Mignola John Byrne
  • 5454 lei
În stoc

Wishlist

Este anul 1944, Al Doilea Război Mondial se apropie de sfârșit. Un vrăjitor puternic aflat de partea naziștilor îi invocă pe cei șapte demoni ai ladului, însă Biroul de Cercetare şi Apărare Paranormală este gata să preîntâmpine dezastrul. Din încleștarea celor două forțe se naște Hellboy - băiatul demon - care cu timpul va deveni un membru important al echipei paranormale.

Sămânța distrugerii este volumul prin care Mike Mignola ne oferă prilejul să pătrundem în universul binecunoscutului erou, devenind martori la misiunea lui plină de mister, demoni, vrăji și oameni cu puteri supranaturale.

Mike Mignola s-a născut pe 16 septembrie, 1960, în Barkley, California și a crescut lângă Oakland. Fascinația lui pentru fantome și monștri a apărut în tinerețe (deși nu-și amintește de ce), iar lectura romanului Dracula, la vârsta de 13 ani, l-a introdus în literatura și folclorul Victorian, iar apoi n-a reușit să-și mai revină.

În 1982, în speranța că va putea găsi o cale să supraviețuiască desenând monștri, s-a mutat la New York unde a început să lucreze pentru Marvel Comics, la început ca aplica tușul, iar apoi ca artist la titluri precum Rocket Raccoon, Alpha Flight și The Hulk. Spre sfârșitul anilor `80 a început să-și dezvolte stilul propriu și s-a îndreptat spre proiecte cu mai multă priză la public precum Cosmic Odyssey (1988) și Gotham by Gaslight (1989) pentru DC Comics. În 1992 a desenat adaptarea în benzi desenate a filmului Bram Stoker's Dracula pentru Topps Comics.

În 1993, Mike Mignola s-a transferat la Dark Horse Comics unde a creat Hellboy, detectivul ocultist pe jumătate demon care ar putea sau nu să fie chiar bestia Apocalipsei. Chiar dacă primul volum (Sămânța distrugerii, 1994) a fost scris împreună cu John Byrne, Mike a continuat să scrie seria singur. Până în acest moment au fost publicate 13 romane grafice Hellboy (urmând să apară și alte cărți) și mai multe titluri derivate (B.P.R.D, Lobster Johnson, Abe Sapien și Withcfinder), trei antologii de povestiri, câteva romane, două animații și două lung metraje cu Ron Perlman în rolul principal. Hellboy a fost recompensat cu mai multe premii în domeniul benzilor desenate și a fost tradus în mai multe limbi.


Etichete: Samanta distrugerii, Hellboy, Mike Mignola, John Byrne, Editura Art, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.