Puține opere din literatura universală tratează aceleași fapte în viziunea a doi scriitori care au fost, în același timp, protagoniștii lor. Pentru noi, românii, romanul „Maitreyi” al lui Mircea Eliade a constituit, generații de-a rândul, o adevărată încântare. Cu toate acestea, puțini știu că prototipul personajului princial al cărții a trăit cu adevărat, până în 1990, în țară Vedelor și a Upanisadelor. Era fiica lui Surendranath Dasgupta, cel mai mare filosof indian, și se numea Maitreyi Devi. Tânărul Mircea Eliade avea, când a cunoscut-o, 23 de ani iar ea 16. Adolescență scria versuri, apreciate de Rabindranath Tagore, și avea să devină o cunoscută poetă indiană. Întâlnirea dintre Maitreyi Devi și reputatul nostru sanscritolog Sergiu Al.-George la Calcutta, în 1972, a "declanșat" scrierea unei noi cărți.
Tulburătoarea poveste de dragoste din anii '30 a primit astfel o replică magistrala de la însăși eroina ei, Maitreyi (în carte, Amrita), după 42 de ani. Romanul-răspuns „Dragostea nu moare”, scris mai întâi în bengali, a fost tradus și publicat în limba engleză în 1976. Ne cufundăm, în timpul lecturii, în peisajul și în mentalitatea indiana, cu mirifică ei lume a miturilor, ritualurilor și simbolurilor. Coloana vertebrală a cărții de față este însă relatarea cu autenticitate și, aș zice, cu geniu, a celei mai mari minuni a lumii: înfiriparea sentimentului de dragoste, fericirea iubirii împărtășite și destrămarea ei.
Mircea și Amrita (din "Dragostea nu moare"), că și Allan și Maitreyi (din "Maitreyi"), pot stă alături de nemuritoarele cupluri Paul și Virginia, Tristan și Isolda, Romeo și Julieta."Dragostea nu moare" (1976), carte apărută până acum în limbile bengali, engleză, germană și română, nu are încă notorietatea planetară a romanului "Maitreyi" (1933). Ea însă înaintează triumfal pe aceeași cale regală a consacrării universale.
