Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei

Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei

Robert K. Massie
  • 11990 lei
În stoc

Wishlist

O istorie a puterii și a pasiunii de gen feminin

„Robert K. Massie a creat un portret sensibil și complex nu doar al unei gigantice personalități din istoria Rusiei, ci și al unei femei în carne și oase.” – Newsweek

Lucrarea despre Ecaterina cea Mare este a doua carte din monumentala trilogie pe care renumitul istoric american Robert K. Massie a dedicat-o familiei imperiale a Romanovilor, dinastia care a condus Rusia timp de mai bine de trei secole, până în 1917. Editura ALL a publicat, în condiții grafice de excepție, și prima parte a trilogiei, Petru cel Mare. Viața și lumea lui, volum distins cu Premiul Pulitzer. Păstrând același stil care îmbină valoarea documentară cu talentul narativ, istoria Ecaterinei cea Mare se conturează ca „o superbă poveste, spusă de un desavârșit povestitor” (The Wall Street Journal). Cu alte cuvinte, primim toate informațiile demne de o desăvârșită biografie istorică într-o manieră care o face la fel de fascinantă ca un roman.

Pe 21 aprilie 1729, la orele două și jumătate noaptea, s-a născut Sofia Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, cea care avea să devină împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei. Mama ei, Johanna, care avea numai 16 ani la acel moment, și-a întâmpinat cu o cruntă dezamăgire primul copil. Dragostea pătimașă pentru fiul mult dorit, Wilhelm Christian, născut 18 luni mai târziu, s-a transformat treptat în obsesie pe parcursul celor 12 ani ai scurtei lui vieți marcate de boală. „Eu eram copilul tolerat și deseori mustrat cu o mânie și cu o brutalitate nemeritate. Simțeam toate aceste lucruri, fără a le înțelege însă foarte bine motivele”, avea să reînvie apoi Ecaterina amintirea copilăriei lipsite de afecțiunea maternă în Memoriile sale. După moartea fratelui ei, Sofia a intrat în atenția mamei ca țintă a tuturor ambițiilor acesteia, concentrate în jurul ideii de măritiș avantajos.

Prin favorizarea celui de-al doilea copil, Johanna își pusese deja amprenta asupra caracterului fetiței. Deși ajunsă la rangul de împărăteasă, aflată la apogeul puterii sale autocratice, Ecaterina își va dori, mai mult decât să trezească admirația oamenilor și să-și asigure supunerea lor necondiționată, să găsească acea căldură umană fundamentală pe care nu a primit-o din partea mamei. Nici atunci când i se spunea că este pe cât de urâtă, pe atât de obraznică, nici când era supusă la un lung șir de umilințe și interdicții, Sofia nu se răzvrătea fățiș, înăbușindu-și propriile opinii. Mai târziu, această obișnuință de a-și disimula orgoliul sub masca smereniei avea să devină o tactică intenționată și utilă la care împărăteasa apela ori de câte ori se confrunta cu o criză sau cu un pericol. Când se simțea amenințată, se înfășura temporar în mantia sfielii, a respectului și a supunerii.

Ducele de Buckingham, ambasadorul britanic în Rusia în perioada 1762-1765, a schițat perfect portretul Ecaterinei – „Poate cea mai potrivită descriere a ei ar fi că este, deopotrivă, femeie și împărăteasă.”, iar biografia lui Massie îi reflectă pe deplin viziunea. Lucrarea urmărește destinul acestei femei remarcabile pe parcursul a 7 secțiuni principale, care reunesc 73 de capitole:

Partea I: O PRINȚESĂ GERMANĂ

Partea a II-a: UN MARIAJ NEFERICIT

Partea a III-a: SEDUCȚIE, MATERNITATE ȘI CONFLICT

Partea a IV-a: CLIPA CEA MARE A SOSIT!

Partea a V-a: ÎMPĂRĂTEASA RUSIEI

Partea a VI-a: POTEMKIN ȘI FAVORITISMUL

Partea a VII-a: „NUMELE MEU ESTE ECATERINA A II-A“

„Massie a fost întotdeauna un biograf cu instincte de scriitor. El înțelege actiunea – destinul – ca pe o funcție a personajului, iar perspectiva narativă pe care o stabilește și o menține e de natură să-l facă pe cititor să creadă că figura somptuoasă a Ecaterinei cea Mare prinde viață, ca printr-o magie, chiar sub ochii lui.” (The New York Times Book Review)

„Această lucrare nu se adresează numai istoricilor împătimiți și niciun cititor n-ar trebui să se sperie de volumul ei. Robert Massie a scris o biografie cuprinzătoare, pe care o citești ca pe un roman și pe care cu greu o mai lași jos din mână.” (The Washington Times)

  • Autor: Robert K. Massie
  • ISBN: 9786065874237
  • Număr pagini: 564
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Hardcover
  • Dimensiune:
  • 13x20
  • Anul: 2018

Etichete: Alexandria Librării, Ecaterina cea Mare, Portretul unei femei, Robert K. Massie, Editura ALL

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Se numea Sarah

Se numea Sarah

Tatiana de Rosnay


4990 lei

Secretul Helenei

Secretul Helenei

Lucinda Riley


4990 lei

Școala nopții

Școala nopții

Deborah Harkness


4990 lei

Secretul orhideei

Secretul orhideei

Lucinda Riley


4990 lei

Secrete și speranțe

Secrete și speranțe

Carolyn Brown


4990 lei

Soția engleză

Soția engleză

Lauren Willig


4990 lei

Extratereștrii

Extratereștrii

Jim Al-Khalili


3200 lei

Constantinopol. Capitala Bizanțului
Ochi de lup

Ochi de lup

Daniel Pennac


2500 lei

Adevărata față a Mariei Magdalena

Adevărata față a Mariei Magdalena

Meggan Watterson


5000 lei

Bhagavad Gita - Pe înțelesul tuturor

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.