Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Vrăjeli (de buzunar)

Vrăjeli (de buzunar)

Constantin Țoiu
  • 2400 lei (-480 lei)
  • 1920 lei
În stoc

Wishlist

Aşa cum autorul însuşi le caracterizează, povestirile din volumul Vrăjeli (de buzunar) sunt "nişte născoceli noi, care să îngheţe lumea, de luat în serios ori în râs, dar cu totul altfel". Acţiunea este plasată după Revoluţie (în perioada aşa-zisă "madam Tranziţia"), iar aluziile politice sunt numeroase, atât în ceea ce priveşte fostul regim comunist, cât şi starea politică de după. Personajul Omicron, mesagerul ceresc, de fapt un alter ego al autorului, este un ghid în cotidian şi un observator fidel al realităţilor de orice natură (politice, sociale etc.), este demonul care te ţine la curent cu "ordinea" mondială şi, totodată, având capacitatea de a te transporta în orice moment al istoriei - pentru el, timpul este un fleac -, este demonul scriitorului, un înger decăzut, un hibrid, "dublul", care se poate metamorfoza în funcţie de situaţie. Majoritatea personajelor au o latură fantastică, dar ele îşi neagă acest statut şi au pretenţia realităţii.

Acest volum inedit al lui Constantin Ţoiu, de "bijuterii dialogate", ne înfăţişează o lume redusă la dimensiunea Bucureştiului, analizată cu inteligenţă şi umor împreună cu "îngerul de serviciu", o satiră la adresa societăţii româneşti pre şi postrevoluţionare.

Seria de autor Constatin Ţoiu este ilustrată cu lucrări ale pictorului Ion Alin Gheorghiu. 



Etichete: Vrăjeli, Editura Art, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, Constantin Ţoiu

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.