Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Curs de legislație rutieră 2023

Curs de legislație rutieră 2023

Valentin Constantin Marin
  • 7490 lei
În stoc

Wishlist

„Pentru a veni în întâmpinarea dorinţei candidaţilor de a promova examenul pentru obţinerea categoriilor AM, A1, A2, A şi a categoriei B, a fost elaborat prezentul curs în care veţi primi informaţiile necesare, cu explicaţiile de rigoare structurate într-o succesiune logică, făcând astfel din învăţat o activitate plăcută şi accesibilă tuturor. De remarcat este faptul că s-a procedat la explicarea indicatoarelor rutiere, alăturând semnificaţiei acestora obligaţiile care revin conducătorilor auto la întâlnirea lor, contribuind astfel la formarea conduitei necesare în trafic, ceea ce reprezintă un atu important în alegerea acestei lucrări faţă de cele deja existente pe piaţă, care se rezumă doar la prezentarea normelor rutiere şi asimilarea lor prin rezolvarea de teste.

Avem convingerea că lucrarea de faţă vă va fi de un real folos pentru promovarea examenului de obţinere a permisului de conducere şi o considerăm, totodată, un ghid util, pe viitor, pentru orice conducător auto. Este un volum care merită pe deplin să fie răsfoit şi analizat pentru diverse situaţii din trafic, reprezentând o lectură vie, incitantă, şi nu o carte abandonată într-un sertar, printre alte obiecte inutile.”


Etichete: Curs de legislatie rutiera 2023, Intrebari si teste. Editie revizuita și adaugita, Valentin Constantin Marin, Editura Corint, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Curs de legislaţie rutieră. Întrebări şi teste
Curs de legislaţie rutieră 2020 - 2021. Întrebări şi teste
Curs de legislație rutieră 2022. Întrebări și teste
Curs de legislație rutieră 2022

Curs de legislație rutieră 2022

Valentin Constantin Marin


6990 lei

Curs de legislație rutieră 2022 Întrebări și teste

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.