„...Mâncăm și supraviețuim la propriu din boabele de grâu pe care Dumnezeu ni le dă încă, din milă Sa. Mâncăm și supraviețuim la figurat din BOBUL de GRÂU pus în miezul întunericului lumii noastre - Isus CHRISTOS, MÂNTUITORUL - care face rodire pentru veșnicie.
La zi. Devastăm de roadele lui, POMUL CUNOȘTINȚEI. Duke. Ba nu, amar. Ochii parcă ni se deschid, dar pentru a vedea grozăvii. lesim parcă din pușcărie pentru a ne da seama că suntem în una mai mare și mai zăvorâtă. Au căzut zidurile Bastiliei. Nu, n-au căzut spre eliberare, ci doar s-au mutat mai încolo, lărgind-o, dar cu ziduri și mai întărite. Electronii nu pun cont de noi. Galaxiile ne ignoră. În pușcărie prin intennet. Bastilizare prin tehnică. Deștepți împotriva noastră. Ultimii urmași, experimentăm aceeași stare de euforie tragică a primilor noștri părinți care au uitat de POMUL VIEȚII și s-au îndreptat spre POMUL CUNOȘTINȚEI. Ultima ORBIRE a «deschiderii ochilor» promisă de Satana în Parandis...De-atâta știere nu știm știință BOBULUI de GRÂU. ÎI dăm la o parte de pe lentilele telescopului și microscopului că să vedem mai «clar». ÎI suflăm jos că pe un fir de praf de pe remote-ul televizorului și soricelui internetului, că pe ceva ce ar putea să ne încurce tehnică așa de evoluată.
Această este realitatea de azi. Cea de mâine..?” (Benone Burtescu)
