Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
David J. Schwartz

David J. Schwartz

David J. Schwartz (1927–1987) se numără printre clasicii literaturii moti-vaționale, iar cărțile sale au devenit bestselleruri imediat după publicare. Cariera sa de orator, înce- pută într-o modestă școală de țară, a cunoscut o ascensiune impresionantă. Dr. Schwartz a ținut peste 3 000 de seminare despre vânzari și management, a activat ca profesor la Universitatea de Stat Georgia din Atlanta și a fost fondatorul și președintele companiei Creative Educational Services, o firmă de consultanță specializată în dezvol-tarea personală a liderilor.


Puterea magică a gândului

Puterea magică a gândului

Alege-ți un scop important!Unii oameni aleg să conducă, alții, să-i urmeze pe cei dintâi. Alege să te numeri printre cei care conduc!În cadrul cercetărilor pe care le-a făcut pentru această carte, dr. Schwartz a intervievat lideri din diferite domenii de activitate, iar concluziile la care a ajuns au schimbat mentalitatea a milioane de cititori din întreaga lume. Ceea ce a pornit de la o intuiție s-a dezvoltat într-o concepție coerentă asupra fericirii personale. Succesul imens pe care îl au doar câțiva, spune dr. Schwartz, nu se datorează doar inteligenței, educației sau norocului. La baza lui stă o putere interioară, pe care au cunoscut-o marile personalități istorice și pe care o poți descoperi și folosi și tu urmând câțiva pași simpli. O lectură accesibilă, cu principii clar formulate și un ton contagios de entuziast, bestsellerul Puterea magică a gândului a rămas, de-a lungul timpului, un reper fundamental în literatura motivațională.De ce unii reușesc, iar alții nu?Ce au unii, și nu au ceilalți?Dr. David J. Schwartz nu s-a mulțumit cu răspunsurile psihologiei, sociologiei sau ale istoricilor. A refuzat să creadă că doar anumiţi factori, precum ereditatea sau condițiile sociale, ar fi decisivi pentru o viață împlinită financiar, sentimental sau social. În schimb, a propus niște principii simple. Practica avea  să-i dea dreptate: un număr impresionant de cititori i-au aplicat ideile  şi și-au atins scopurile...


4500 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.