Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Epoca mea de aur. Partea a doua. Benzi desenate

Epoca mea de aur. Partea a doua. Benzi desenate

După boala prin care a trecut, Dani este acum și mai protejat de cei din familie. Mofturos de mic, bunicile se dau peste cap să-i pregătească mâncăruri care mai de care, în speranța c-o să se atingă de ele. La grădiniță tot singur e, dar măcar îl are pe Cosmin la bloc, iar în vacanțe, unde e liber să alerge și să se joace după pofta inimii, lui Dani îi este mult mai ușor să lege prietenii.Deși zilele lui Dani par să treacă la fel ca ale oricărui alt copil din România anilor 1980, certurile dintre părinți, tot mai dese și mai violente, și secretele bunicilor îl marchează mai mult decât și-ar fi putut imagina.Instruirea de arhitect a autorului se simte în unghiurile spectaculoase și cinematografice ale caselor, străzilor și camerelor, transformate într-un univers vizual fabulos. Însă, dincolo de poveste, întreaga ilustrație este atât de expresivă și intensă, încât am rămas cu sentimentul că am văzut unui dintre cele mai bune filme ale lui Hayo Miyazaki. O confesiune grafică despre inocență și teamă, despre cum amintirile copilăriei pot lumina și răni în același timp. - Radu Oltean Privită prin ochii unui copil sensibil, viața în comunism este o minune. Cu condiția să nu existe excursii obligatorii în fabrică, oprirea căldurii iarna și certurile interminabile din familie. Un tată infidel, o mamă care s-a săturat să fie nefericită și un puști traumatizat de amestecul de iubire și violență al părinților, iată un story care ne scoate din zona de confort. Daniel Horia ne propune un roman grafic emoționant. Un eveniment al benzii desenate românești. - Ion ManolescuScenele de angoasă, violență și coșmarurile copilăriei au venit de la sine, probabil pentru că le purtam în mine de multă vreme și abia așteptau să iasă la lumină. A fost eliberator, într-adevăr. Știam că, vizual, trebuie să „taie în carne vie”, așa că aveam nevoie de contraste puternice, culori primare, unghiuri ascuțite și forme distorsionate. - Daniel Horia..


5959 lei

În stoc
Epoca mea de aur. Partea întâi

Epoca mea de aur. Partea întâi

Dani are tot ce își poate dori un prichindel de cinci ani: părinți iubitori, bunici care îl adoră, cărți cu povești și multe jucării. Nicio zi nu e plictisitoare când bunicii se dau peste cap să-i facă toate poftele, îl duc la cinema și îl lasă să câștige la jocurile de cărți, iar excursiile la munte cu părinții, în Dacia lor portocalie, sunt cele mai grozave.Băiatul trăiește ferit de dramele din familie, cât și de greutățile vieții de zi cu zi de la sfârșitul anilor 1980. Revăzută însă cu ochi de adult, iluzia copilăriei perfecte începe să se destrame încetul cu încetul.„Copilăria supraviețuiește în memorie. Fluiditatea memoriei și filtrele prin care absoarbe și reține realitatea deformează amintirile, estompându-le sau aureolându-le subiectiv. Dar «amintirile din copilărie» ale lui Daniel Horia beneficiază de obiectivitatea unui suport grafic care le conferă credibilitate dincolo de granițele poroase ale memoriei.” Florin Bican „Epoca mea de aur recreează perfect entuziasmul și mirarea cu care băiețelul descoperă lumea și obiectele aproape magice care o alcătuiesc. Mulți dintre cititori își vor recunoaște copilăria, jucăriile, cărțile, hainele și interioarele, poate chiar și bunicii. Dincolo de desenul bogat, imersiv, care redă cu generozitate un univers între timp dispărut, e impresionant felul în care personajele capătă profunzime pe parcursul poveștii.” Maria Surducan..


4949 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă