Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Cum schimbarea aduce succesul

Cum schimbarea aduce succesul

Dale Carnegie, pe numele lui real Dale Carnagey, s‑a născut într‑o familie săracă de fermieri americani. După absolvirea facultăţii, a vândut cursuri prin corespondenţă în Nebraska şi a obţinut câteva roluri ca actor la New York, fără prea mare succes. În 1912 a fost angajat de Young Men’s Christian Association să predea cursuri pentru adulţi şi a descoperit, fără să își fi propus, o metodă de a diminua teama celor care vorbesc în faţa unui public numeros. Astfel a început faimoasa carieră a lui Dale Carnegie, care a ajuns să fie considerat cel mai mare autor de literatură motivaţională al secolului al XX‑lea.În anii ’50 au început să prindă contur proiectele din cadrul programului Dale Carnegie® Training, care se bazează pe principiile promovate de fondatorul său. Recunoscut recent de către The Wall Street Journal ca una dintre cele 25 de francize de înaltă performanță, programul Dale Carnegie® Training a elaborat cursuri disponibile în 25 de limbi, în Statele Unite ale Americii și în alte 80 de țări. În prezent, partenerii din cadrul programului Dale Carnegie® Training colaborează cu sute de corporații medii și mari, precum și cu diferite alte organizații pentru a ajuta firmele să aibă succes, derulând cercetări referitoare la creşterea randamentului angajaților, cu accent pe conducere, vânzări, funcționarea echipelor, servicii pentru clienţi, promovarea afacerii, îmbunătățirea procesului muncii și alte calități necesare în management...


4200 lei

În stoc
Secretele succesului în era digitală

Secretele succesului în era digitală

În lumea contemporană, caracterizată de apariţia reţelelor de socializare, dominaţia e-mailului şi înlocuirea interacţiunilor directe de către cele virtuale, lecţiile lui Dale Carnegie nu sunt doar actuale, ci şi extrem de importante. Deşi nu ar fi putut niciodată prezice traiectoria pe care o va urma tehnologia, Carnegie se dovedeşte a fi un profesor înţelept, al cărui ajutor poate fi extrem de util în peisajul digital în care trăim. Pentru a dovedi că învăţăturile acestuia sunt în continuare relevante, Brent Cole, lucrând alături de Dale Carnegie & Associates, Inc., a regândit recomandările şi principiile transmise de acesta pentru dificila eră digitală în care trăim. Chiar dacă, în prezent, comunicăm utilizând instrumente diferite şi cu o viteză mult mai mare, sfaturile lui Carnegie privind felul în care putem să discutăm, conducem şi muncim eficient rămân de nepreţuit odată cu trecerea anilor.Abordarea de bun simţ a lui Dale Carnegie asupra comunicării a rezistat timp de un secol, ajungând la milioane şi milioane de cititori. Singura diplomă ce se regăseşte în biroul lui Warren Buffet este certificatul său de la Dale Carnegie Training. Lee Iacocca este convins că a dobândit curajul de a vorbi în public datorită lui Carnegie. Iar Scott Adams, creatorul benzii desenate Dilbert, susţine că învăţăturile lui Carnegie sunt capabile să schimbe vieţi.E rândul dumneavoastră să utilizaţi cartea de faţă pentru a învăţa cum să comunicaţi cu diplomaţie şi tact, să descoperiţi subtilităţile şi valoarea mediilor online, să-i faceţi pe oameni să vă placă, să vă creaţi o reţea stabilă, să deveniţi un orator mai convingător, să vă transmiteţi mesajul cât mai clar şi cât mai departe, să fiţi un lider mai eficient, să deveniţi un specialist când vine vorba de mediul online, să vă dezvoltaţi abilitatea de a duce lucrurile la bun sfârşit şi să profitaţi la maximum de puterea instrumentelor digitale...


3500 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
Tehnici de a vinde

Tehnici de a vinde

Nu aveţi în faţă un manual de vânzări! Aceasta nu e o carte de teorie aridă. Și nu veţi adormi în timp ce o răsfoiţi.Dimpotrivă, e o carte plină de farmec, instructivă și amuzantă. Citind-o, vă veţi simţi ca și cum tocmai aţi ridicat pânza de pe o pictură plină de viaţă. Veţi (re)descoperi partea luminoasă a profesiei de vânzător.Nu e o meserie ușoară! Telefoane închise în nas, întâlniri amânate la nesfârșit, refuzul de a plăti preţul corect, reclamaţii nefondate… toate li se întâmplă celor care vând.Și totuși, asemenea oameni împing lucrurile spre progres. Și spre profit.Cel care îţi vinde ceva folositorTe-ajută să-ţi faci treaba mai bine și mai ușor.Dar cum ajungeţi să convingeţi un necunoscut că vreţi să-i vindeţi ceva folositor?Ei bine, e o întreagă poveste. Și o veţi descoperi în cartea pe care tocmai aţi deschis-o.Dale Carnegie & Associates, Inc., este azi una dintre cele mai importante companii de training din întreaga lume. Cursurile sale au devenit esen­ţiale în instruirea oricărei persoane preocupate de succesul profesional. Iar cartea de faţă reprezintă primul curs de vânzări al companiei publicat în limba română — un ghid eficient, logic structurat și indispensabil.Tehnicile prezentate în aceste pagini sunt extra­se din interviuri luate unor profesioniști din America, Europa și Asia. Volumul conţine peste 100 de cazuri adunate din toată lumea, referitoare la o largă varietate de produse și servicii. În fie­care capitol, există sfaturi practice prin care puteţi transforma provocările din lumea reală în niște oportunităţi pe care concurenţii nici nu le bănuiesc.Astfel, veţi putea să stabiliţi relaţii durabile cu clienţii și să contribuiţi atât la reușita lor, cât și la propriul succes.Dale Carnegie (pe numele lui real Dale Carnegey) s-a născut pe 24 noiembrie 1888 la o fermă săracă din Missouri şi s-a stins din viaţă pe 1 noiembrie 1955, la Forest Hills, New York. Este considerat cel mai mare autor de literatură motiva­ţională al secolului XX.După absolvirea facultăţii, vinde cursuri prin corespondenţă în Nebraska şi obţine câteva roluri ca actor la New York, fără mare succes. În 1912, este angajat de Young Men Christian Association să predea cursuri pentru adulţi şi descoperă, accidental, o metodă prin care poate diminua teama celor care vorbesc în faţa unui public numeros. Astfel începe faimoasa carieră de orator şi autor de mare succes a lui Dale Carnegie.În următorii doi ani, Carnegie îşi rafinează cursul, venind în întâmpinarea dorinţei americanului mediu de a-şi întări încrederea în sine. Îşi schimbă numele din Carnegey în Carnegie, ceea ce reprezintă o mişcare de marketing inspirată. Începe să publice diverse materiale în care-şi prezintă în mod sistematizat ideile; în 1926, acestea vor fi adunate într-o carte despre vorbirea în public — Public Speaking: A Practical Course for Business Men.În 1936, Dale Carnegie publică How To Win Friends and Influence People, carte care a înregistrat încă de la publicare un succes răsunător. De-a lungul anilor, această lucrare, considerată opera de referinţă a lui Carnegie, s-a vândut în peste 15 milioane de exemplare. Ea a fost tradusă în toate limbile de circulaţie inter­naţio­nală, iar în limba română a apărut la Curtea Veche Publishing sub titlul Secretele succesului. Cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent. O altă lucrare de referinţă, publicată în 1948, este How to Stop Worrying and Start Living, apărută în limba română la Curtea Veche Publishing sub titlul Lasă grijile, începe să trăieşti — o colecţie de sfaturi uşor de pus în aplicare pentru a face faţă mai bine stresului. Dintre cărţile lui Dale Carnegie, aceasta a avut cel mai mare succes în Europa.Pe Dale Carnegie îl regăsim în topul celor mai bine vânduţi autori din toate timpurile. La mai bine de jumătate de veac de la moartea lui, cărţile sale sunt la fel de solicitate ca în primii ani după lansare.Eforturile lui Dale Carnegie de răspândire a unor metode prin care ne putem optimiza relaţiile cu semenii şi cu lumea au fost continuate de Fundaţia Carnegie. Cursurile pe care Carnegie însuşi le-a iniţiat şi predat sunt frecventate şi astăzi de zeci de mii de oameni din întreaga lume, confirmând actualitatea şi utilitatea meto­delor scriitorului. Aprofundarea acestor practici e vitală pentru toţi cei care doresc să ocupe posturi importante în ierarhiile companiilor occidentale...


3800 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.