Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Despre fericire, viaţă şi multe altele

Despre fericire, viaţă şi multe altele

Dalai Lama Rajiv Mehrotra
  • 4500 lei
În stoc

Wishlist

Realizate pe parcursul a douăzeci de ani, interviurile care alcătuiesc volumul Dalai Lama: Despre fericire, viaţă şi multe altele. Conversaţii cu Rajiv Mehrotra creează un profil extrem de interesant al acestui mare lider religios, al problemelor cu care se confruntă întreaga lume de azi, cât şi al abordării budiste a existenţei. Dalai Lama îi oferă cititorului răspunsuri de multe ori inedite la între-bări despre rolul religiei în lumea modernă, starea de iluminare perfectă, suferinţă, calea spiritualităţii, karma, reîncarnare, nirvana, conştiinţă, puterea meditaţiei şi a vizualizării, arta tibetană a antrenării minţii şi ştiinţa minţii.

„Oricine vrea să obţină fericirea şi să evite suferinţa. Atunci când ne amintim că ceilalţi sunt în număr infinit, iar tu eşti doar unul singur, indiferent cât de superior eşti, ceilalţi devin mai valoroşi. Şi dacă ai o oarecare putere de judecată, vei descoperi că merită să te sacrifici pentru binele celorlalţi.

O singură persoană nu trebuie să sacrifice un număr infinit de alte persoane pentru binele său personal.” (Dalai Lama)

„Dalai Lama ascultă şi vorbeşte cu oricine. Mulţi aşteaptă răbdători ore, săptămâni sau chiar ani pentru câteva momente petrecute împreună cu el. Abordează fiecare conversaţie cu răbdare, concentrare şi cu un mare respect pentru persoana din faţa sa. Fie că este vorba de nou-veniţii din Tibet, care îşi riscă de multe ori viaţa pentru a ajunge la Dharamsala doar pentru a-l privi un pic, sau de oameni obişnuiţi pe care îi întâlneşte în călătoriile sale prin toată lumea, fie că sunt politicieni versaţi sau jurnalişti cu experienţă, tineri călugări sau stagiari agitaţi, oameni de ştiinţă sau filozofi, atei sau oameni profund religioşi, un cerşetor de pe stradă sau un mare om de afaceri — pentru Dalai Lama toţi sunt oameni ce îşi doresc fericirea şi vor să evite suferinţa.” (Rajiv Mehrotra)


Etichete: Alexandria Librării, Despre fericire, viaţă şi multe altele, Dalai Lama, Rajiv Mehrotra, Editura Curtea Veche

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Theta Healing

Theta Healing

Vianna Stibal


4500 lei

Osho. Meditația. Prima și ultima libertate
Simbolismul corpului uman

Simbolismul corpului uman

Annick De Souzenelle


5800 lei

Masonerie ocultă și inițiere hermetică
Emoții vindecătoare

Emoții vindecătoare

Daniel Goleman
Dalai Lama


5000 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.