Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Cuvinte și îndemnuri

Cuvinte și îndemnuri

Sfantul Arsenie Capadocianul
  • 1600 lei
În stoc

Wishlist

Traind in cuviosie si sfintenie, Sfantul Arsenie Capadocianul si-a jertfit linistea vietuirii monahale pentru a veni mai intai la Farasa, unde mai bine de 50 de ani a sfintit, invatat si intarit in credinta poporul ortodox din acele locuri, ca, mai apoi, desi la varsta inaintata (avea 80 de ani), sa-l calauzeasca, asemenea unui alt Moise, pe calea pribegiei, spre taramurile unei alte patrii, de unde, la 24 noiembrie 1924, avea sa se mute la Domnul. La interventia sa minunata, nu doar Cuviosul Paisie, originar din aceleasi locuri cu Sfantul Arsenie si botezat chiar de el acolo, i-a alcatuit spre sfarsitul secolului trecut biografia, ci si cel ce a trudit la aparitia cartii de fata a izbutit, aproape dupa un secol, sa descopere unul dintre manuscrisele, in dialectul farasiot, ale Sfantului Arsenie, despre care Cuviosul Paisie nu aflase decat ca in vremurile pribegiei fusesera facute bucati si impartite celor bolnavi spre a avea parte de ocrotirea Sfantului. Potrivit profetiei Sfantului, manuscrisul nu s-a pierdut, ci a devenit o carte, care, dupa cuvantul sau, "va fi citita de multa lume", aducand "sanatate, bunastare si iertare".


Etichete: Cuvinte și îndemnuri, Sfantul Arsenie Capadocianul, Editura Sophia, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.