În viața adultă, de sine stătătoare, nu intrăm în condiţii egale. Unii sunt mai încrezători în ei înșiși, mai capabili să iubească şi să ierte, alții sunt mai dependenți, mai slabi, mai anxioși și mai nefericiți cauza principală fiind relațiile noastre cu părinții. Nu întâmplător se spune că toate problemele noastre vin din copilărie.
Din fericire, ne putem schimba relațiile cu părinții, astfel că ne putem schimba pe noi înşine, ne putem schimba viaţa. O asemenea schimbare ne va îmbunătăți radical viaţa. Vom putea comunica întru totul altfel cu cei pe care îi iubim: cu soțul, cu soția, cu copiii. Vom avea o altfel de relație cu Dumnezeu fiindcă omul transferă, inconștient, caracterul relației pe care o are cu tatăl său asupra relației cu Tatăl Ceresc și, bineînţeles, va deveni mai sănătoasă atitudinea noastră față de noi înşine: în sfârșit, vom fi capabili să ne acceptăm, și vom avea mai multă voință şi putere să ne schimbăm în bine. Suntem convinşi că veți reuşi, cu ajutorul acestei cărți, să îndepliniți sarcina anunțată în titlu și astfel să vă transformați viața, punând capăt prin iubire neiubirii.
- Editura SOPHIA
- Cod Produs: 9786303461045
- Număr pagini: 206
- Limba: romana
- Format disponibil: paperback
- Dimensiune: 130 x 200
- Anul: 2026
Etichete: Cum să îmbunatățim relațiile cu părinții, Editura Sophia, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie
Alexandria îți recomandă
Livrare începând cu 48h
pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.
Plătești în siguranță
Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.
Retur ușor
Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.
Consiliere telefonică
Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.







