Al treilea volum din trilogia Cronicile Domnisoarei Poimaine
Am constatat ca oamenii, pur si simplu, nu stiu sa foloseasca timpul: fie il pierd fara niciun rost, il risipesc cu nesabuinta, de parca ar fi al lor cu totul, fie-l transforma intr-o presiune uriasa, intr-un soi de baubau amenintator cu care nu stiu cum sa mai lupte! O maladie neobisnuita se abate asupra Orasului Etern, lasand locuitorii incremeniti si apatici. Ceasornicarii, cofetarii, profesorii, librarii - cu totii isi intrerup activitatea, iar Tempus insusi se retrage in turn, parasit de puteri. Printr-un portal in forma de clepsidra, micutul Akum ajunge in orasul Lunivineri, insotit de bunul sau prieten, pisipapagalul Tani. Baiatul e nevoit sa invete un alt mod de viata, inconjurat de echipamente digitale si oameni abia cunoscuti. Domnisoara Poimaine si Vreodata traverseaza dintr-o lume in alta, hotarati sa nu se intoarca in Regatul Timpului fara fiul lor. Dar portalul care face trecerea intre lumi e greu de accesat, obstacolele par nesfarsite. Un simplu cuvant, unul singur, poate schimba totul intr-o clipa.
Misterul orasului Lunivineri e un volum dens, cu momente pline de suspans, cu decoruri diverse. Personajele ajung in situatii exceptionale care te tin cu sufletul la gura si care uneori te amuza, alteori te umplu de ingrijorare. Cartea are un ritm bun, naratiune echilibrata si ingrediente bine dozate. Adina Rosetti a dat ce a avut mai bun, se vede ca-i e draga seria, ca a lucrat-o minutios si ca povestea a locuit-o in tot acest timp, astfel ca nu e deloc exagerat sa spunem ca autoarea se confunda cu naratoarea, cu imaginea Domnisoarei Poimaine de la finalul cartii, care se asaza la masa si incepe sa scrie despre "acest carusel ametitor de intamplari care m-a purtat prin toate colturile regatului si dincolo de marginile sale, intr-o calatorie la capatul careia am aflat, in sfarsit, ca timpul e o poveste". - Alina Ioan
