Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Craii de Curtea-Veche

Craii de Curtea-Veche

Mateiu I. Caragiale
  • 1500 lei
În stoc

Wishlist

În 1897, după o perioadă de zbucium şi amărăciuni cauzate de ostilitatea manifestată faţă de producţiile sale dramatice, solicitat să colaboreze la Gazeta săteanului, I. L. Caragiale trimite schiţa Cănuţă, om sucit, însoţită de o amplă scrisoare în care îşi destăinuia starea sufletească din acele momente, spunând, printre altele: „Un tată ar trebui să fie din cale-afară denaturat ca să ureze vreunuia, celui mai nemernic dintre copiii săi, cariera de publicist onest. Douăzeci şi patru de copii să am – să mă ferească Dumnezeu! – pe toţi i-aş face oameni politici, adică avocaţi, şi dacă unul n-ar fi în stare să înveţe măcar atâta, l-aş învăţa să prinză câini cu laţul. Hengher, da! dar literat, nu!”

Parcă în ciuda acestei hotărâri atât de dur exprimată, cei doi fii ai marelui dramaturg, Mateiu şi Luca, s-au orientat amândoi spre aceeaşi carieră literară, pe drumul căreia tatăl lor întâlnise mai mult spini decât trandafiri. Luca şi-a frânt existenţa de timpuriu, nedepăşind prea mult faza încercărilor şi proiectelor. În schimb, Mateiu a izbutit să cristalizeze o operă învestită cu remarcabile virtuţi artistice, care i-a asigurat un loc de seamă în evoluţia literaturii române din prima jumătate a veacului trecut.

La apariţia în volum, în 1929, romanul Craii de Curtea-Veche s-a bucurat, îndată, de un răsunător succes, impunându-se atenţiei tuturor prin farmecul cu totul aparte al paginilor de incantaţie evocatoare, prin pasta densă a imaginilor caracteristice atmosferei balcanice şi levantine, prin ineditul straniu al stilului.


Etichete: Craii de Curtea-Veche, Mateiu I. Caragiale, Editura Gramar, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Carte pentru toți. Vol 23. Craii de Curtea-Veche
Craii de Curtea-Veche. Mateiu I. Caragiale

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.