Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Copilărie. Tinerețe. Dependență Trilogia Copenhagăi
În stoc

Copilărie. Tinerețe. Dependență Trilogia Copenhagăi

Tove Ditlevsen
  • 5900 lei
Wishlist

„O poveste perfectă, sfâșietoare.“ – Rachel Kushner 


Într-un cartier muncitoresc din Copenhaga, la mijlocul anilor ’20, micuța Tove simte că trăiește o copilărie croită pe măsura altei fete. Are un tată veșnic șomer și o mamă care îi spune că orice carte „e plină de minciuni“, iar fetele de pe strada ei, pe care cu greu le-ar putea numi prietene, visează doar să împlinească vârsta majoratului, să se căsătorească și să aibă copii. Cu toate acestea, Tove își dorește cu încăpățânare să devină poetă. Romanul, aflat la granița fină dintre autobiografie și ficțiune, reprezintă povestea vieții acestei tinere: desprinderea de părinți, închirierea unei camere în casa unei simpatizante naziste, munca de guvernantă, de menajeră, de stenografă în care trebuie să-și „vândă“ zilele în schimbul câtorva ore de scris, cei câțiva iubiți nepotriviți și, în sfârșit, debutul.


„O cronică splendidă, închinată marginalizaților, în care se poate regăsi oricine.“ - Patti Smith

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie

Etichete: Alexandria Librării, Copilărie. Tinerețe. Dependență Trilogia Copenhagăi, Tove Ditlevsen, Editura Trei, carte

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.