Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Dumitru Radu Popescu în labirintul mitologiei contemporane

Dumitru Radu Popescu în labirintul mitologiei contemporane

Dumitru Radu Popescu propune un autentic sistem mitologic al actualității noastre labirintice (numeroase personaje traversează opera dintr-o carte în alta, dintr-un subiect în altul), o mitologie a decăderii morale, a maculării conștiințelor sub semnul unui destin impus deasupra voinței lor, deasupra felului lor de a fi, de a gândi. De a se comporta. Este o mitologie a maculaților de și în istorie, a măscăricilor tragici dintr-un context existențial al pervertirii și dedublării conștiințelor (…) D.R. Popescu este una dintre cele mai originale voci pe care scrisul românesc le-a dat în perioada de după cel de al Doilea Război Mondial și, nu mă îndoiesc, una dintre cele mai distincte personalități ale prozei actuale din circuitul mișcării literare europene și nu numai. (Constantin Cubleșan)Constantin Cubleșan (n. 1939). Critic și istoric literar. Prof. univ. dr., conducător de doctorate în specialitatea Literatura română, la Universitatea „1 Decembrie 1918” (Universitate de Stat), Alba Iulia. Din 1964 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. I s-au decernat premii literare şi distincţii culturale (între care: Medalia jubiliară „Mihai Eminescu”, 2000; Medalia „Meritul cultural” Cls. I. În grad de ofiţer, 2004). În 1999 i s-a acordat titlul de Cetăţean de onoare al Municipiului Cluj-Napoca.Volume de critică și istorie literară (selectiv): Opera literară a lui Delavrancea (1982), „Luceafărul” și alte comentarii eminesciene (1998), Caragiale în conștiinţa critică (1999), Eminescu în oglinzile criticii (2001), Clasici și moderni – studii critice (2003), Eminescu. Ciclul schillerian (2006), Ion Creangă în conștiința criticii (2006), Din Mansarda lui Cioran (2007), Pavel Dan – Prozatorul Câmpiei Transilvane (2007), Lucian Blaga – Zece ipostaze teatrale (2011), Nuvelistul Rebreanu (2012), Opera literară a lui Nicolae Filimon (2013), Mihail Sadoveanu. Actualitatea în rezonanță istorică (2013), Urmuz în conștiința criticii (2014), Eminescu în exegeze critice (2014)...


3490 lei

În stoc
Eugen Ionescu în luminile avanscenei

Eugen Ionescu în luminile avanscenei

Literatura noastră nu poate să nu și-l asume pe Eugen Ionescu pentru scrierile sale în limba română. Și trebuie să fie de la sine înţeles că în acestea se află rădăcinile operei de excepţie a scriitorului francez Eugène Ionesco. Pentru a-l putea pătrunde însă deplin pe importantul dramaturg al veacului al XX-lea, trebuie să se cunoască întregul său parcurs creator. Altfel, nimeni nu va înţelege de ce se referă la Caragiale și la Urmuz cu un respect oarecum filial. Acest fapt nu scade cu nimic din aura ce-l înconjoară. Ba, dimpotrivă. (Constantin Cubleșan)* * *CONSTANTIN CUBLEȘAN (n. 16 mai 1939) este critic și istoric literar, prof. univ. dr. la Universitatea „1 Decembrie 1918” (Universitate de Stat), Alba Iulia.VOLUME DE CRITICĂ ȘI ISTORIE LITERARĂ: Miniaturi critice (1968); Teatrul. Istorie și actualitate (1978); Opera literară a lui Delavrancea (1982); Teatrul, între civic și etic (1983); Opera literară a lui Ion Lăncrănjan (1993); Eminescu în conștiința critică (1994); Ioan Slavici comentat de… (1994); Eminescu în perspectivă critică (1997); „Luceafărul” și alte comentarii eminesciene (1998); Opera literară a lui Pavel Dan (1999); Caragiale în conștiința critică (1999); Eminescu în orizontul criticii (2000); Romancierul Rebreanu (2001); „Moara cu noroc” de Ioan Slavici (2001); Eminescu în oglinzile criticii (2001); Antologia basmului cult românesc (2002); Caligrafii „Caligrafului” (Foiletoane critice, 2002); Dicționarul personajelor din teatrul lui I.L. Caragiale (coordonator, 2002); Eminescu în reprezentări critice (2003); Clasici și moderni (studii critice, 2003), N. Filimon. Micromonografie (2003); Romulus Cojocaru, poetul (2004); Dicționarul personajelor din teatrul lui Lucian Blaga (coordonator, 2005); De la tradiție la postmodernism (2005); Eminescu în privirile criticii (2005); Efigii pe Nisipul vremii (2005); M. Eminescu. Ciclul schillerian (2006); Mihail Sebastian. Teatrul. Dicționar de personaje (coordonator, 2007); Serile cu Bartolomeu (2007); Din Mansarda lui Cioran (2007); Pavel Dan. Prozatorul Câmpiei Transilvane (2007); Pasiunea lecturii (2008); Eminescu în comentarii critice (2008); Conferințe literare (2009); Lucian Blaga, dramaturgul (2010); În jurul începuturilor romanului românesc (2010); Eminescologi clujeni (2011); Escale în croazieră: Constantin Virgil Gheorghiu (2011); Curente, mișcări, grupări literare și artistice în sec. XX (2012); Dicționarul personajelor din teatrul lui I.L. Caragiale (coordonator, 2012); Nuvelistul Rebreanu (2012); Lecturi confortabile (2012); Liviu Rebreanu. Zece ipostaze ale romanului (2013); Opera literară a lui Nicolae Filimon (2013); Lectura – profesiune și delectare (2013); Urmuz în conștiința criticii (2014); Mihail Sadoveanu. Actualitatea în rezonanță istorică (2014); Eminescu în exegeze critice (2015); Dumitru Radu Popescu în labirintul mitologiei contemporane (2015); Ion Druță: conștiință a istoriei basarabene (Chișinău, 2015); Poezia, mereu poezia (2016); Constantin Virgil Gheorghiu. Aventura unei vieți literare (2016); Poezia de toate zilele (2017); Eminescu în reflexii critice (2017); Augustin Buzura. Prozatorul sondărilor abisale (2018); Mihai Eminescu. Lecturi analitice (2018); Poezia de zi și noapte (2019); Memoriile memorabililor (2019); Candele de veghe (2019); Poeții „Stelei” 70 (2019); Valeriu Anania. Dramaturgul (2020); Poezia în lumini și umbre (2020); D.R. Popescu. Teatrul politic (2020); Poezia de azi pe mâine (2021); Bartolomeu Valeriu Anania. Cărturarul (2021); Ion Creangă, clasic al artei naive (2021)...


3500 lei

În stoc
Leonida Neamțu și universul fantezist al aventurii

Leonida Neamțu și universul fantezist al aventurii

Reputatul prozator, dramaturg, poet, critic și istoric literar, Constantin CUBLEȘAN, publică, în premieră absolută, la Editura Cuantic cartea Leonida Neamțu și Universul Fantezist al Aventurii. Lucrarea are un caracter biografic și cuprinde atât repere biografice, cât și rezumate condensate ale operelor lui Leonida Neamțu, cărora Constantin Cubleșan le conferă nume ce surprind esența acestor cărți. Exemplificăm aici cu selecții din cuprins:ÎN CĂUTAREA UNUI IDEAL (titlul original al cărții este Frumusețea pietrei nevăzute)DESPRE DRAGOSTE ȘI SINGURĂTATE (Știi, Lavinia, caracatițele…)REȚETA ROMANULUI ABSURD (Strania poveste a Marelui Joc)Leonida Neamțu a fost unul dintre cei mai îndrăgiți autori de romane polițiste, de aventuri, științifico-fantastice, fanteziste) din perioada anilor ’60-’80. Opera sa, de aproape 40 de volume, este prea puțin citită și apreciată de către cititorii de azi. Proza insolită a lui Leonida Neamțu a fost mult prea repede și superficial etichetată drept literatură de aventuri, formulă prin care scrierile acestuia au fost oarecum marginalizate, tratate ca producție minoră, de divertisment. Critica literară din epocă a discutat arareori sau aproape deloc cărțile acestuia, întrucât ele nu răspundeau, în mod expres, dezideratelor ideologice ale momentului. Poate tocmai de aceea, cărțile lui Leonida s-au bucurat de o imensă popularitate în rândul cititorilor de toate vârstele, care aflau, în paginile fanteziste ale operei sale, o cale de evadare, prin lectură, din cenușiul cotidian al existenței.Odată cu apariția acestei cărți, Editura Cuantic le oferă ca bonus cititorilor săi romanul Strania Poveste a Marelui Joc, realizând, cu această ocazie, o carte inedită, cu 2 coperți, principale, ce include un roman, o biografie și rezumate ale operei lui Leonida Neamțu!..


4490 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.