Intr-o epoca in care medicina moderna abia facea primii pasi, in aceasta margine a Europei - unde administrarea eficienta a teritoriului si a populatiei a fost dintotdeauna o provocare - o epidemie de amploare capata proportii de sfarsit de lume. Ciuma lui Caragea de pilda, venita de la sud de Dunare, a ramas in memoria colectiva, generatie dupa generatie, pana in zilele noastre. Primul lucru pe care il stim azi despre participarea noastra la al Doilea Razboi Balcanic - petrecut exact un veac mai tarziu - este ca miile de victime din randul armatei romane au fost rapuse de holera, nu de inamic. Practicile medicale si politicile sanitare pe care autoritatile s-au vazut silite sa le decida, precum si istoria aplicarii lor, ne ajuta sa intelegem mai bine drumul spre modernizare al Tarii Romanesti si Moldovei, iar mai apoi al statului roman, intr-o epoca marcata de progresul stiintific. Analizele din volumul de fata, apartinand unor specialisti in istoria sociala, medicala si culturala a spatiului romanesc, privesc lucrurile in contextul larg al politicilor externe ale principatelor dunarene si ale Romaniei moderne, aratandu-ne in ce fel dinamica regionala a influentat reactiile politice si sociale in fata calamitatilor...

„Recepționate diferit, cu entuziasm sau curiozitate de categoriile mai mobile ale societății și cu indiferență sau teamă de oamenii simpli, minunile mecanice sau tehnologiile diabolice ce mișcau lumea au transformat rapid și viețile locuitorilor din Principatele Moldova și Țara Românească… Noile vehicule transformau totul în jur: spațiu și timp, civilizație material și relații sociale, mediu de afaceri și mediu înconjurător. Lumea se schimba văzând cu ochii.Venise epoca aburului și, aflați într-o conjunctură istorică favorabilă, românii s-au racordat rapid la noile descoperiri tehnice și, prin ele, la timpurile și spațiile moderne… Revoluția în transporturi sosea în Țara Românească și Moldova cu primele piroscafe austriece care au început să oprească în porturile Dunării românești din aprilie 1834.“ — CONSTANTIN ARDELEANU..

În anii 1830, Dobrogea era aproape necunoscută lumii occidentale. Călătorii străini o descriau drept o câmpie nepopulată și săracă. Zonă periferică a Imperiului Otoman, Dobrogea a căpătat o mai mare importanță strategică după ce Rusia a ajuns la Gurile Dunării, preluând astfel controlul asupra liberei navigații. Inginerii, negustorii și diplomații europeni au propus construcția unui canal sau a unei linii ferate care, ajungând la Constanța, trebuia să ușureze comunicațiile dintre Europa Centrală și Constantinopol, ocolind și zona periculoasă a Deltei. În 1860, la scurt timp după Războiul Crimeii, un consorțiu britanic a finalizat prima cale ferată din regiunea Balcanilor, legând Cernavodă de Constanța. Era o scurtătură în spațiu și timp care promitea să revoluționeze profitabilul comerț cu cereale dunărene. Povestea Dobrogei ne este și astăzi puțin cunoscută. Pornind de la destinul spectaculos al căii ferate dobrogene, de la conturarea primelor proiecte și până la vânzarea ei către statul român, în 1882, Constantin Ardeleanu ne oferă, cu rigoare documentară, dar și cu gust pentru narațiune, o adevărată istorie a acestei provincii. Infrastructura modernă de transport este un punct de plecare pentru a analiza complexitatea „civilizării” Dobrogei Centrale, cu referire la transferul de tehnologie modernă, colonizarea și urbanizarea rapidă, reprimarea fărădelegilor și domesticirea naturii. Episoadele pe care le întâlnim în carte par adesea desprinse dintr-un western clasic. Inginerii britanici au adăugat noi tușe imaginii Dobrogei ca „Est Sălbatic”, un spațiu periferic, primitiv, exotic și violent, dar bogat în resurse naturale, care se putea dezvolta doar prin tehnologie modernă și capitalism...