Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Gașca de hoți și puștiul Grenadină

Gașca de hoți și puștiul Grenadină

E o zi obișnuită de aprilie într-o piață aglomerată din Marsilia. Charlie Fisher, un băiat de 12 ani, fiu de diplomat american, observă cu uimire cum, sub ochii lui, un grup de hoți de buzunare de o vârstă cu el „ușurează“ de portofele mai multe persoane, cu o dexteritate și o eleganță uimitoare.În vreme ce micii bandiți dispar în mulțime, Charlie își dă seama că și el a fost una dintre „țintele“ lor. În loc să se sperie, băiatul e atât de impresionat, încât îl apără pe Amir, unul dintre „șuți“, în fața polițiștilor.Cu o condiție însă: ca Amir să-l învețe „meserie“.Treptat, Charlie pătrunde în lumea subterană a găștii de hoți, despre care descoperă că face parte dintr-o organizație internațională de absolvenți ai misterioasei Școli a celor Șapte Clopoței. Hoții adolescenți își câștigă singuri traiul, sunt extrem de pricepuți la ceea ce fac și au sentimentul unei misiuni în viață - par, cu alte cuvinte, tot ceea ce Charlie și-ar dori să fie. Numai că practicarea aparent nevinovată a acestei îndeletniciri se va transforma curând pentru el într-o aventură periculoasă, cu o miză mai mare decât și-ar fi închipuit.„Umor și acțiune în doze egale” (School Library Journal)„Autorul acționează exact ca ștrengarii din carte: îți distrage atenția și între timp își pregătește cu grijă adevărata «lovitură». E o răsturnare de situație care te va lăsa aproape sigur cu senzația că ai fost și tu «buzunărit». Numai că, în acest caz, e o senzație foarte plăcută.” (New York Times Book Review)..


3990 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.