Charles Chaplin

Document inestimabil al unui destin personal și al istoriei artelor, cartea lui Chaplin, geniu al cinematografiei, este totodată cartea unei epoci strălucit evocate.„Așa era Londra copilăriei mele, Londra toanelor și a dimineților mele: îmi amintesc Lambeth în zilele de primăvară; îmi amintesc lucruri și incidente mărunte; îmi amintesc o călătorie împreună cu mama, sus, în vehiculul tras de cai, încercând să atingem tufele de liliac pe lângă care treceam; îmi amintesc nenumăratele bilete de transport colorate, portocalii, albastre, roz și verzi, care se împrăștiau pe trotuar când tramvaiele se opreau; îmi amintesc de floraresele rubiconde de la colțul podului Westminster, făcând vesele boutonnières, cu degetele lor indemanatice manevrând brocartul și ferigă tremurătoare. Îmi amintesc de mirosul umed de la trandafirii proaspăt stropiți (...) Din astfel de lucruri mărunte cred că s-a născut sufletul meu.” (Charles Chaplin)..

„Cea mai bună autobiografie scrisă vreodată de un actor. O carte uluitoare!“ Chicago TribuneCharlie Chaplin este unul dintre starurile care au redefinit comedia și, odată cu ea, cinemaul, iar aceasta este povestea vieții lui. O poveste cu o latură strălucitoare, despre cum a ajuns „micul vagabond“ un actor adorat în întreaga lume, dar și cu o latură întunecată – familia săracă din care provenea, copilăria plină de lipsuri, părinții a căror prezență în viața lui a stat sub semnul alcoolismului și al nebuniei.Cu multă sinceritate și umor, Chaplin trece în revistă anii copilăriei în suburbiile londoneze, cariera sa în industria filmului, întâlnirea cu celebritatea, căsniciile ratate, persecuțiile din timpul epocii McCarthy. Viața mea este cartea care a dat tonul memoriilor scrise de celebrități, iar în ea regăsim întregul farmec și inteligența vie a „singurului geniu autentic din industria filmului“, după cum l-a numit George Bernard Shaw.„Avem aici extrem de multe dezvăluiri despre un om curios, un om dificil, dar cu o imaginație de o bogăție absolută.“The New York Times„E o întâmplare de care-mi aduc aminte din acea perioadă. La capătul străzii noastre era un abator, iar oile treceau prin fața casei în drum spre măcelărie. Îmi amintesc cum una a scăpat și a luat-o la fugă pe stradă, spre amuzamentul spectatorilor. Unii s-au repezit s-o prindă, iar alții s-au împiedicat în ultimul hal. Eu am chicotit încântat de cum sărea și aluneca, de toată panica ei, mi s-a părut teribil de comic. Dar când au reușit s-o prindă și au dus-o înapoi la abator, toată realitatea acelei tragedii a venit peste mine și am fugit înăuntru plângând și țipând la mama: «O s-o omoare! O s-o omoare!» Și mă întreb dacă nu cumva acel episod n-a fost premisa viitoarelor mele filme – combinația de tragic și comic.“..